Câți kilometri de autostradă vor fi gata în 2020. Noile calcule ale ministrului Transporturilor, Lucian Bode

Ultima actualizare:

    Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, merge în controale pe șantierele viitoarelor autostrăzi
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, merge în controale pe șantierele viitoarelor autostrăzi

”Toate șantierele de infrastructură sunt deschise”. Este declarația făcută de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, care a prezentat situația lucrărilor la zi și bucățile de autostradă care vor fi gata până la finele anului 2020.

La capitolul autostrăzi, România este repetentă. De 30 de ani, autoritățile care s-au perindat la conducerea țării au promis kilometri întregi. În realitate, avem o rețea de viteză care măsoară doar 857,5 km și an de an guvernanții mai vin cu mici bucăți în completare.

În 2019, au fost inauguraţi 44 km de şosea de viteză: loturile 3 şi 4 din autostrada Lugoj-Deva.

În prezent, avem 164 km de şantiere deschise pe autostradă şi pe drumuri expres, dar ministrul Transporturilor, Lucian Bode, nu dorește să-și asume câți dintre ei vor fi gata până la sfârșitul anului.

”Mă feresc să spun 100 km,180 km, cum spuneau cei de dinaintea noastră, într-un singur an. Ei au reuşit să dea în trafic în 3 ani sub 90 km de autostradă”, a declarat Bode, care a făcut o trecere în revistă a lucrărilor pe care, totuși, se bazează că vor fi finalizate în următoarea perioadă.

”Suntem foarte avansaţi cu 41 km, Sebeş - Turda, cele două loturi cam, peste 70 - 80 % progres fizic. Mă aştept ca aceşti 41 km să fie finalizaţi şi daţi în trafic în acest an. Avem 17 km pe tronsonul autostrăzii Transilvania - Iernut - Cheţani unde progresul fizic este peste 90%  în condiţiile în care vom realiza şi descărcarea de la Cheţani. Putem vorbi de finalizarea acestui lot şi darea lui în trafic. Apoi Biharia - Borş 6 km finalizaţi în iulie şi varianta ocolitoare a Bacăului. Are 17 km în regim de autostradă într-un progres fizic de peste 70 % - 80 %, care pot fi daţi în trafic. Dacă lucrurile merg, aceste tronsoane vor fi date în trafic”, a declarat demnitarul.

Un calcul simplu arată că ar fi vorba despre 81 km noi de autostradă, pe care ar trebui să circulăm până în decembrie.

Ce șantiere mai deschide Ministerul Transporturilor 

Totodată, șeful de la Transporturi a arătat că vor începe lucrările la alţi 80 km de șosea de viteză, pe Centura de Sud a Bucureştiului şi de pe Autostrada Transilvania, iar luna viitoare vor fi semnate contracte de proiectare şi execuţie pentru cele tronsoanele 3 și 4 de pe drumul expres Craiova-Piteşti, în prezent, se lucrează pe tronsonul 1 şi 2, pentru Autostrada Sibiu-Piteşti, tronsonul 4, cei 10 km Tigveni-Curtea de Argeş, trei tronsoane de pe Autostrada Transilvania.

”Îmi doresc să aducem proiectele de pe zona Moldovei la un stadiu de maturitate astfel încât să poată să înceapă procesul de implementare începând cu anul viitor”, a punctat ministrul.

Dezbatere la CNAIR pentru Autostrada Unirii

Ieri, 26 mai, la sediul CNAIR a avut loc o dezbatere, cu primarii din regiune și cu miniștrii de la Transporturi și de la Fonduri Europene, despre proiectele mari de dezvoltare a infrastructurii pe regiunea Moldovei.

Și aici vorbim despre Autostrada Unirii, Autostrada Braşov-Bacău, pentru care s-a semnat contractul de studiu de fezabilitate şi proiect tehnic, săptămâna trecută, respectiv drumul expres Ploieşti-Siret.

”Este foarte important să finalizăm Sibiu-Piteşti, să închidem coridorul Constanţa-Bucureşti-Piteşti-Sibiu-Nădlac. Este foarte important să finalizăm Autostrada Transilvania, să finalizăm Craiova-Piteşti pentru tot ce înseamnă mediul de afaceri din această zonă. Ştiţi foarte bine ce înseamnă pentru Ford şi pentru Dacia cele două obiective, dar este extrem de important să legăm Moldova de Transilvania, să legăm Moldova de Bucureşti, de Muntenia, prin autostrăzi, pentru a avea o dezvoltare unitară şi o dezvoltare la nivelul tuturor regiunilor din România”, a conchis Bode.

În prezent,164 km de autostradă şi drumuri expres sunt în lucru, în condițiile în care PNL a preluat guvernarea cu aproximativ 90 km de şantier.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/spaniolii-au-construit-autostrada-bataie-de-joc

https://www.click.ro/news/national/au-trecut-53-de-ani-de-cand-romania-inceput-sa-construiasca-prima-autostrada-ce-s-mai

https://www.click.ro/news/national/cum-arata-gandacul-care-blocheaza-autostrada-sibiu-pitesti

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
man 979980 1280 jpg
banner pensii png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net