Cazuri înspăimântătoare de copii maltratați

Ultima actualizare:

    Momentul în care cei doi copii din Iași, ținuți în lanțuri de părinți, au fost eliberați
Momentul în care cei doi copii din Iași, ținuți în lanțuri de părinți, au fost eliberați

Cazul tinerei din Iași, ținută legată cu sârmă de propria mamă zguduie din nou opinia publică. Instituțiile abilitate s-au autosesizat în acest caz și au demarat anchete. Din păcate, nu e prima oară când sunt scoase la iveală astfel de cazuri de maltratare. Iată-le pe cele care ne-au înfiorat de-a dreptul!

Iași, iulie 2007

Doi copii din localitatea Miroslava, la numai 20 km de Iași, erau ținuți de părinții lor în lanțuri ferecate cu lacăte. Motivâind că nu au timp să aibă grijă de ei, soții Grădinaru își țineau copiii legați cu lanțuri de pat. Când au fost descoperiți, reprezentanții Poliției și ai Direcției de Asistență Socială au intrat forțat în casa familiei Grădinaru. Ce au găsit a fost de-a dreptul șocant. „E vorba despre doi minori, un băiat de 7 ani și o fetiță de 8 ani. Fiecare se află în câte o cameră, legat cu lanțurile de pat. În loc de toaletă, copiii aveau lângă pat câte un lighean”, declara șocată, Eliza Chirică, purtător de cuvânt al Direcției de Asistență Socială Iași. Mai bine de jumătate de oră, polițiștii s-au chinuit să rupă lanțurile. De altfel, copiii erau plini de răni la picioare.

Întrebați de autorități de când își maltratează copiii, soții Grădinaru au aruncat vina unul asupra celuilat. „Numai astăzi i-am ținut legați. Nu-s eu vinovatul, ea e”, a spus soțul. La rândul, ei femeia a spus invers.

Varianta lor a fost, însă, contrazisă de vecini, care le-au spus polițiștilor că cei doi micuți erau ținuți legați de cel puțin o lună. „Îi leagă atunci când pleacă de acasă”, a mărturisit, la acea vreme, unul dintre vecini.

Familia Grădinaru avea patru copii minori. Cei doi ținuți în lanțuri au fost luați atunci de autorități.

București, iulie 2015

În inima Capitalei, într-o instituție a statului, mai exact la Complexul de servicii sociale Istru din Sectorul 6, mai mulți minori cu boli psihice au fost filmați de vecini legați cu funii la mâini. Erau legați de gard, în soare, sau de clanța ușii, ca niște câini.

Copilul de la centrul din București, legat cu sfoară de clanța ușii
Copilul de la centrul din București, legat cu sfoară de clanța ușii

Trei îngrijitoare din schimbul când au fost filmate acele scene au fost anchetate disciplinar. Îngrijitoarea care a recurs la acest gest este anchetată penal pentru rele tratamente aplicate minorului. Ancheta e derulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6. Conducerea Direcției de Asistență Socială și-a recunoscut atunci vina de a nu monitoriza corect personalul.

Iași, septembrie 2016

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi şi Poliţia Iaşi fac anchete în cazul unei tinere de 27 de ani, din localitatea Probota, cu probleme psihice, ţinută legată de propria mamă (78 de ani).

Nicoleta Leonte o leagă în fiecare zi, cu mâinile la spate, motivând că dacă o lasă liberă, fata devine agresivă şi se automutilează. Tânăra, care are probleme psihice, este scoasă din casă legată la mâini, fiind ţinută câteva ore pe zi în curte.

Nicoleta e legată cu mâinile la spate
Nicoleta e legată cu mâinile la spate

”Are probleme cu capul, o ţin legată de mult. Dacă îi dau drumul, se muşcă şi se zgârie peste tot. Şi noaptea o leg, nu o pot lăsa nelegată. Doarme cu mine în pat. De mică a avut probleme, a început să se muşte. Mă chinui cu ea, eu îi dau să mănânce, eu o spăl, eu o schimb. Nu poate mânca sau bea singură”, a declarat mama tinerei.

Tânăra este încadrată cu handicap grav şi primeşte lunar o indemnizaţie de 260 de lei, în timp ce mama ei îi este însoţitor, luând o indemnizaţie de aproximativ 900 de lei, potrivit reprezentanţilor DGASPC Iaşi.

Sursele citate au mai precizat că bătrâna a refuzat să o interneze pe tânără într-un centru specializat de stat.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi, Tiberiu Bantaş, a declarat că instituţia s-a autosesizat după ce cazul a apărut în presă şi a fost demarată o anchetă, precizând că, cel mai probabil, tânăra va fi internată într-un centru pentru persoane cu handicap.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net