Ce este carantina, izolarea la domiciliu și autoizolarea. Explicații pe înțelesul tuturor

Ultima actualizare:

    Distanțarea socială se numără printre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru a ne proteja de îmbolnăvire
Distanțarea socială se numără printre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru a ne proteja de îmbolnăvire

Carantina, izolarea la domiciliu și autoizolarea sunt trei măsuri prin care autorităție încearcă să prevină răspândirea coronavirusului în rândul populației. Însă, aceste măsuri vizează doar anumite categorii de persoane. Iată situațiile în care se pot aplica și vezi dacă te-ai putea încadra și tu!

Ce înseamnă când o persoană e plasată în carantină, izolare la domiciliu sau autoizolare

În momentul de față, există trei situații în care măsurile se pot aplica. Iată ce presupune fiecare dintre aceste metode de prevenire a răspândirii virusului în rândul populației.

Când intri în carantină

Carantina se instituie pentru toate persoanele care nu prezintă simptome de îmbolnăvire cu Covid-19, dar care se întorc în țară din zonele cu transmitere comunitară extinsă a noului coronavirus. Practic, toți cei care vor reveni sau au revenit în România în ultimele 14 zile,din așa numitele zone roșii, zone puternic afectate de epidemia de coronavirus, și anume țări precum Italia, Spania, Franța, Germania, Iran vor fi plasate obligatoriu în carantină. Odată ce au ajuns la punctul de frontieră, aceste persoane sunt preliate de autorități și transportate la un centru de carantină unde vor sta 14 zile. Centrul de carantină este organizat în spații special amenajate puse la dispoziție de autoritățile locale în colaborare cu Direcțiile de Sănătate Publică. Aici, persoanele carantinate beneficiază de toate condițiile: de spațiu de cazare, de mâncare, apă, produse de igienă personală, îmbrăcăminte, mijloace de comunicare, asistență medicală. Odată ce ești plasat în carantină vei primi tot ce ai nevoie. Între timp, ți se va face un test care să confirme sau să infirme infecția cu Covid-19. Dacă rezultatul este negativ și nu prezinți nici un simptom de boală, după cele două săptămâni vei putea pleca acasă.

Ce înseamnă și cum se aplică izolarea la domiciliu

Izolarea la domiciliu se instituie pentru cei care nu prezintă simptome de îmbolnăvire cu Covid-19, dar care: au călătorit în țări din zona galbenă de risc, au intrat în contact direct cu persoane bolnave, sunt rudele unei persoane care ori e bolnavă, ori s-a reîntors în țară din zone mai puțin afectate de pandemie.

Astfel, în cazul în care te întorci în țară din așa numitele zone galbene - țări sau regiuni în care pandemia nu a lovit încă cu atâta forță cum a facut-o în țările Europei de Vest, vei fi plasat în izolare la domiciliu tot pentru o perioadă de două săptămâni. La punctul de trecere a frontierei, dacă nu prezinți simptome de boală, vei completa un formular cu datele personale și vei fi trimis acasă. Atenție, însă! Izolarea la domiciliu este absolut obligatorie, iar dacă nu o respecți, vei plăti amenzi de până la 20.000 de lei și ți se va întocmi și dosar penal. Izolarea la domiciliu presupune ca pe o perioadă de două săptămâni să nu ieși deloc din casă. În tot acest timp, vei fi monitorizat de către medicul de familie, dar și autorități. Dacă ești căutat și nu ești găsit acasă, te paște o amendă uriașă și dosar penal.

În cazul în nu respecți izolarea la domiciliu, riști amenzi uriașe și dosar penal. Potrivit Ordonantei Militare nr 4, amenzile pentru persoane fizice pornesc de la un minim de 2.000 de lei și ajung la un maxim de 20.000 de lei. Pentru persoanele juridice maximul amenzii este de 70.000 de lei.

Ce este autoizolarea

După cum bine știm cu toții, autoritățile au impus tuturor românilor restricții de circulație și nu mai avem voie, potrivit Ordonanețlor Militare intrate în vigoare, să ne mai plimbăm pe străzi, prin parcuri, să mergem în vizită la rude sau prieteni, la teatru, cinema sau să ieșim seara la terase. Nu avem voie să ne părăsim locuințele decât în anumite situații și având asupra noastră o declarație pe proprie răspundere în care am notat exact unde mergem. Mai mult decât atât, suntem sfătuiți și ni se recomandă să stăm cât mai mult în casă. Iar cine a ales să asculte de aceste sfaturi practic s-a autoizolat. Cu alte cuvinte, a decis el însuși, fără a fi constrâns de vreo lege, să nu mai părăsească deloc locuința. Este o diferență mare față de izolarea impusă de autorități, când persoana în cauză, dacă ar ieși afară, ar încălca legea.

Ce înseamnă când un oraș intră în carantină

Carantina este o restricție de circulație a persoanelor, dar și a anumitor mărfuri, restricție impusă pentru prevenirea răspândirii unei boli. Practic, odată intrat în carantină, un oraș își închide porție. Nimeni nu mai intră, nimeni nu mai iese. Există, însă, excepții care vizează anumite persoane din domeniul sanitar, medical, al apărării, protecției sociale, persoane care aprovizionează orașul cu alimente, apă, produse de igienă și, în general, produse de bază necesare populației. Cuvântul carantină provine din italienescul „quaranta giorni” care, în traducere, înseamnă „patruzeci de zile”. În timpul epidemiei de ciumă care a izbucnit în anul 1347, aceste 40 de zile au reprezentat perioada în care toate navele maritime erau izolate în larg, înainte ca pasajerii și echipajul să poată păși pe uscat. Dacă la sfârșitul carantinei, nici o persoană de pe vas nu era bolnavă, atunci tuturor li se permitea să intre în port.

Citește și: 

Trenurile circulă în zona închisă din Suceava. Cui i se mai vând bilete

image
image
image
image
image
image
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
magazin deschis unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net