Ce a făcut Tibi Ușeriu după ce a câștigat maratonul infernal de la Polul Nord

Ultima actualizare:

    Tibi Ușeriu a uimit pe toată lumea cu exemplul său de a se ridica mereu și a continua cursa de la Polul Nord. Foto: Mircea Gherase
Tibi Ușeriu a uimit pe toată lumea cu exemplul său de a se ridica mereu și a continua cursa de la Polul Nord. Foto: Mircea Gherase

Maratonistul Tiberiu Ușeriu (44 de ani) și-a trecut în palmares o treia victorie în cel mai greu maraton din lume, 6633 Arctic Ultra. Fratele său, Alin Ușeriu, a vorbit în premieră despre cum a trăit sportivul român primele ore de după cursă. În noaptea de miercuri spre joi Tibi va reveni în țară, pe aeroportul „Avram Iancu” din Cluj, ocazie pentru suporterii săi de a-l strânge în brațe.

„Am terminat. Măi, am intrat într-o furtună, patru ore, ai de capu meu. O fost cât pe ce să mă scoată ăștia! Deci o fost ceva...ai de capu meu. La mișto...o fost cireașa de pe tort! Mă bucur c-am terminat-o. Îi mult, mult mai grea decât ce-o fost înainte. Deci ultima parte, asta de 160 km, îi numai urcări și coborâri, după aia aproape 300 km de ice road, ceea ce m-o mâncat. Da așa, per total, e mult, mult mai grea decât ce-o fost în anii trecuți. Dar na, de asta am venit: să o termin și să mă bucur că am câștigat-o. Mulțumesc celor care m-or urmărit, vouă că mă suportați, sponsorilor care m-au ajutat și mă ajută în continuare. Să ne vedem cu bine acasă! Cu drag!”, a fost mesajul lui Tiberiu Ușeriu transmis fratelui său, Alin, imedit după cursa infernală de la Polul Nord. Bistrițeanul a ajuns la punctul de sosire din Tuktoyaktuk (Canada) după șapte zile și cinci ore de alergare și marș forțat prin viscol, ger și nămeți. Fratele său, Alin Uhlmann Ușeriu, care i-a urmărit evoluția pas cu pas, ne-a spus care a fost starea lui de sănătate la punctul de destinație și ce a însemntat pentru Tibi această a treia reușită.

„Starea lui de sănătate e conformă cu cei 616 km parcurși, dar de fiecare dată e diferit, deși a mai fost de două ori acolo. De data asta, din cauza diferențelor de nivel, a fost destul de greu chiar și pentru el. E bine, din ce mi-a spus la telefon, însă e copleșit de marea atenție pe care a primit-o. Cursa aceasta e o competiție dintre cele mai grele din lume și misiunea lui a fost să ne învețe cum să avem grijă de toți sportivii noștri. El vrea să atragă lumea către sport, să încerce fiecare să-și găsească limitele”.


    Tibi a străbătut cei 616 km de la Pol în șapte zile. Fotografii: Mircea Gherase
Tibi a străbătut cei 616 km de la Pol în șapte zile. Fotografii: Mircea Gherase

Ce a făcut în primele ore de după cursă?

„În primele ore după cursă, cred că au fost vreo 30, atât avea avans față de concurentul de pe locul doi, a avut controalele de sănătate, normale după o astfel de competiție. Imediat după un maraton din ăsta ai parte de stări de leșin, așa că medicii s-au asigurat că nu cade din picioare. S-a odihnit cu adevărat pentru prima dată în ultima săptămână, nu are probleme de sănătate. Infecțiile de la picioare, care sunt normale după un asemenea efort, au avansat puțin, a luat antibiotice și nu există un pericol serios”.

Ce înseamnă pentru el această performanță? A câștigat-o a treia oară, ce anume îl mai motivează să participe?

„Nu știu decât lucrurile din afară, el e mai în măsură să răspundă la această întrebare, dar știu că și Federer merge la turnee, iar și iar, deși lumea știe că e cel mai bun. E o competiție pe care o știe bine, cred că a vrut să-și demonstreze lui că poate mai mult. Însă, el a fost cumva invitat de organizatori pe acest traseu nou și cred că insistența organizatorilor de a avea un concurent de talia lui a fost un motiv în plus pentru care s-a dus și în acest an. Sigur, poate că acum s-a liniștit, dar el vă va spune mai bine”.

Din ce ați vorbit cu el, a avut vreodată intenția să renunțe?

„Renunțarea nu e pentru el. Dacă își mai mișcă o singură mână, cu aia se duce spre linia de sosire. Despre asta e vorba în această competiție, cum reușești să te ridici a doua, a mia oară și să mergi mai departe. Noi am transmis cum am putut mesajele venite de la el, tocmai pentru a încuraja și pe alții să meargă mai departe. El crede că toți oamenii trebuie să fie încurajați să facă sport, indiferent de nivelul la care îl practică. Poate că 3% din oamenii de pe planetă ajung să facă performanță. Tibi s-a apucat de alergat la 35 de ani. Chiar el spune că e un sportiv amator”.

Tot ce face el acum e un soi de penitență pentru perioada în care a fost certat cu legea?  

„Cred că după ce s-a dus prima dată la Polul Nord a făcut asta. Tibi a plătit pentru ce a făcut în trecut și și-a rezolvat problemele cu trecutul. Nu mai e cazul pentru așa ceva. Crede în tot ceea ce face și o face cât poate de bine”.


    Alin Ușeriu e foarte mândru de fratele lui. Foto: tasuleasasocial.ro
Alin Ușeriu e foarte mândru de fratele lui. Foto: tasuleasasocial.ro

Dacă ar fi să vă caracterizați fratele în câteva cuvinte, cum l-ați descrie?

„Eu acum șapte ani nu aș fi alergat nici dacă mă fugărea ursul. Acum suntem zeci de inși care mergem la alergare cu el. El a reușit să mă motiveze să fac asta, dar nu e important să alergăm 600 km la pol, ca el. Eu sunt un mare fan al lui. E fratele meu mai mic și l-aș caracteriza ca un om sincer, care are o capacitate remarcabilă de a se deschide în fața lumii, de a fi un exemplu de așa da și așa nu. Și acest lucru inspiră pe mulți oameni, mai ales pe adolescenți”, ne-a spus Alin Ușeriu.

Tibi va ajunge în țară în noaptea de miercuri spre joi, la ora 00.35, cu un zbor de Londra. Cei care vor să-l primească așa cum se cuvine, o pot face așteptându-l la terminalul Sosiri al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj.

image
image
image
image
image
image
targ paste 2024 orase romania 896983 jpg
castelul pustnicului captura video jpg
avion pixabay jpg
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net