A fost o perioadă tensionată şi extrem de stresantă pentru cei peste 300.000 de elevi din ani terminali care au dat în această perioadă examenele de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat. Miza principală a fost nota, iar dacă ea nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor, a urmat tragedia. Mulţi copii sunt în depresie, alţii au suferit adevărate şocuri emoţionale. Părinţii trebuie să acţioneze cu mult tact pentru a-i ajuta să-şi revină.
Peste 160.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a au dat luna trecută examenul de Evaluare Naţională şi 15.275 dintre ei, nemulţumiţi de rezultat, au depus contestaţii. La final, rata de promovare a fost de 76,2%, a anunţat Ministerul Educaţiei şi Cercetării. La Bacalaureat, rezultatele au fost şi mai slabe. Potrivit primelor rezultate afişate marţi, rata de promovare înregistrată de absolvenţii studiilor liceale, atât din promoţia curentă, cât şi din promoţiile anterioare, este de 62,9% - cea mai scăzută din ultimii 6 ani. Au promovat 92.930 de candidaţi, dintr-un total de 147.790 prezenţi. Mulţi au făcut contestaţii, rezultatele finale fiind programate să se afişeze duminică, 5 iulie. Emoţii, emoţii şi iar emoţii, pentru că urmează bătălia pentru un loc bun la liceu, respectiv la facultate. Iar dacă nota obţinută nu e satisfăcătoare, mulţi copii intră în adevărate crize depresive.
Potrivit psihologului Mihaela Vintilă, elevii afectaţi de eşec sunt trişti, tot mai închişi în ei, nu pot dormi, nu au poftă de mâncare. Cei mai sensibili se pot gândi chiar la gesturi necugetate. Părinţii trebuie să intervină prompt, să le ridice moralul. Specialistul recomandă să-i susţineţi necondiţionat, să-i încurajaţi şi să le redaţi încredere de sine.
O fetiţă din localitatea Bălteni, judeţul Gorj, a suferit un şoc după ce a luat nota 6 la proba de Matematică de la Evaluarea Naţională. Părinţii i-au dat calmante şi s-au speriat că face semipareză la gură.
Familia a făcut contestaţie, iar după recorectare fata a primit nota 10, anunţă Digi 24.
Un coleg de-al ei a primit la Matematică 2,20, iar după recorectare nota a crescut la 7,90. Părinţii consideră inacceptabilă situaţia şi intenţionează să depună o petiţie la Ministerul Educaţiei pentru toată suferinţa prin care au trecut copiii lor.