Ce măsuri au luat sălile de sport de teamă să nu fie închise

Ultima actualizare:

    Puține persoane mai aleg să se antreneze în sala de sportFoto: click.ro
Puține persoane mai aleg să se antreneze în sala de sportFoto: click.ro

Mulți oameni de afaceri au probleme în această perioadă, inclusiv cei are investesc în sălile de sport. Speriați că vor fi închiși de autorități sau că oamenii vor refuza să le mai calce pragul, aceștia au anunțat că au luat o serie de măsuri, menite să-i protejeze de temutul coronavirus.

România are 350.000 de abonați la sălile de sport, dar în aceste zile puțini mai sunt cei care-și riscă sănătatea ca să arate bine.

Știu că spațiul este unul restrâns și vin mulți clienți, fie la ora de aerobic, fie să tragă la aparate. Astfel că preferă să alerge prin parcuri sau facă exerciții acasă.

Ca să nu fie nevoiți să tragă obloanele, cei de la World Class, lideri pe piața din România, și nu numai, și-au anunțat abonații că au luat o serie întreagă de măsuri împotriva infectării cu coronavirus.

S-a restrâns numărul clienților și se folosesc mulți dezinfectanți

În primul rând, sunt primite doar 50 de persoane într-un club, apoi au crescut numărul stocului de materiale dezinfectante, pe care membrii trebuie să le folosească înainte și după antrenament.

Echipamentele sunt curățate cu dezinfectante de patru ori pe zi, se folosește mai mult dezinfectant pentru spălarea prosoapelor, clienții și vizitatorii sunt obligați să poarte huse de încălțăminte de unică folosință, zonele umede sunt dezinfectate zilnic, și-au făcut stoc tampon de materiale pentru dezinfecție, iar personalul este obligat să-i instruiască și să-i informeze pe membrii prezenți în săli.

Cei care nu au putut să investească bani în dezinfectanți au închis deja sălile de fitness. Spre exemplu, în Ploiești o singură sală de sport mai este deschisă.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/coronavirus-romania-cfr-anunta-suspendarea-temporara-unor-trenuri

https://www.click.ro/news/national/deputatul-mircea-banias-are-coronavirus

https://www.click.ro/news/national/masuri-pentru-protejarea-farmacistilor-doar-3-pacienti-sunt-primiti-farmacii-0

image
image
image
image
image
image
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
magazin deschis unsplash jpg
1 cum ne poate imbolnavi caldura ce avem de facut in zilele caniculare jpg jpeg
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net