Suntem țara cu cele mai mici pensii. Majoritatea românilor primesc mai puțin de 1.000 de lei, bani pe care bătrânii noștri încearcă să-i drămuiască cum pot mai bine. Iată ce pensie au primit, în medie, în luna ianuarie 2020!


În evidențele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) sunt puțin peste 4,6 milioane de pensionari, dintre care mai mult de 3,5 milioane sunt ieșiți la limită de vârstă, arată statistica lunii ianuarie 2020.

Pensia medie în luna ianuarie, 1.373 de lei

Potrivit CNPP, pensia medie curentă a fost în ianaurie 1.373 de lei, la fel ca în decembrie 2019. În comparație cu luna ianuarie 2019, creșterea  este de 192 de lei.

În cazul pensiilor de invaliditate, media este de 702 lei, mai mica cu 4 lei față de decembrie 2019, cea de urmaș, 715 lei, iar ajutorul pentru invalizi de război și este de doar 229 de lei, cu doar un leu mai mare față de ianuarie 2019. Agricultorii au beneficiat în medie de 564 de lei.

La 1 septembrie, pensiile ar trebui să crească cu 40%

Punctul de pensie va fi majorat anul acesta, de la 1 septembrie, cu 40%, până la valoarea de 1.775 de lei. Cea mai recentă mărire a punctului de pensie a fost făcută de la 1 septembrie 2019, când punctul de pensie a ajuns la 1.265 de lei. O nouă majorare a punctului de pensie va avea loc în 2021, când va ajunge la 1.875 de lei.

Pe de altă parte, premierul Ludovic Orban i-a cerut deja ministrului Muncii Violeta Alexandru să modifice Legea Pensiilor lucrată de PSD.

„Există foarte multe nedreptăţi în sistem, provocate de diferite reglementări care au creat avantaje nedrepte pentru anumite categorii, sunt discriminări. Suntem pregătiţi să îmbunătăţim legea pensiilor după alegeri, atunci când va exista o majoritate solidă care să sprijine Guvernul”, a precizat șeful Executivului.

 
 
Loading...