Românii care au cotizat cel puţin cinci ani la pensiile private obligatorii pot înceta plata contribuţiilor. Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat miercuri Norma care le dă dreptul să facă acest lucru. Dar iată ce pensie vei avea dacă renunţi la Pilonul II!


Ca să renunţi la pensia privată obligatorie trebuie să fi contribuit cel puţin cinci ani. Dacă eşti ”veteran”, peste câteva zile, atunci când Norma adoptată de ASF va fi publicată în Monitorul Oficial, vei putea merge la fondul pe care l-ai ales să-ţi administreze contul şi să completezi o cerere. În ea vei menţiona că nu mai doreşti să virezi 3,75% din salariu la Pilonul 2. Raportul cu datele tale va fi trimis de administrator către Casa Naţională de Pensii. 

Alimentarea contului personal va fi întreruptă începând din luna respectivă, iar întreaga contribuţie la pensii, de 25% din salariul brut, se va duce la Pilonul 1, adică la stat.  De reţinut este faptul că banii strânşi în cont până la data transferului nu vor ajunge pe mâna statului, ci vor rămâne acolo. Vei beneficia de ei la împlinirea vârstei standard de pensionare: 63 de ani femeile, 65 de ani bărbaţii. Dar, probabil că te întrebi ce pensie vei avea la bătrâneţe dacă vei rămâne doar cu banii de la stat? Ei bine, potrivit calculelor făcute de compania de consultanţă KPMG, un român care încasează salariul mediu pe economie pe toată durata carierei sale, şi înainte de pensionare a ajuns la un net de 4.448 lei, va primi o pensie privată din Pilonul II, în valoare de 667 de lei şi de la Pilonul I încă 1.647 lei. Vorbim despre un total de 2.314 lei. Ceea ce înseamnă că pensia privată va putea suplimenta venitul din pensia de stat cu aproximativ 40%. 

În cazul în care renunţă la pensia privată, de la stat va primi la ieşirea din activitate 1.913 lei. Dar dacă situaţia s-ar schimba şi contribuţia la Pilonul II ar creşte la 6%, aşa cum era prognozat, atunci pensia privată ar fi 979 lei, iar cea de la stat 1.512 lei. Un total de 2.491 lei. În acest moment, sunt 7,2 milioane de români care contribuie la Pilonul II, unde s-au strâns 10 miliarde de euro, în ultimii 11 ani.

Comisia Europeană: «Măsurile împotriva Pilonului II afectează pensiile viitoare şi economia»  

Comisia Europeană a publicat ieri raportul de ţară pe anul 2019 privind România. În document se fac numeroase referiri la măsurile cuprinse în OUG 114/2018, care slăbesc puternic Pilonul II şi au efecte negative în pensiile viitoare ale românilor, piaţa de capital, investiţiile pe termen lung şi economia României în ansamblul său. 

p24-actu-2.jpg

Pensiile generaţiilor viitoare vor scădea

„Pilonul II de pensii private a fost în continuare afectat de măsurile legislative. Participanţii cu cel puţin 5 ani de vechime în sistem pot acum să oprească transferul contribuţiilor lor de la sistemul public către fondurile private de pensii. Aceste modificări, care vin după reducerea cotei de contribuţie de la 5,1% la 3,75% operată în 2018, slăbesc semnificativ Pilonul II de pensii, cu consecinţe negative pentru dimensiunea şi calitatea pensiilor viitoare, dezvoltarea pieţei de capital şi finanţarea pe termen lung a economiei României. Ieşirea probabilă de pe piaţă a unor fonduri de pensii din cauza acestor măsuri legislative recente ar putea priva economia României de o sursă potenţială de finanţare a investiţiilor. Câştigul bugetar pe termen scurt al stopării transferului de contribuţii către Pilonul II se va disipa pe termen lung, în timp ce venitul românilor la vârsta pensionării va fi mai puţin diversificat. Pensiile viitoare vor fi supuse unor riscuri politice şi demografice mai mari”, arată experţii europeni. Iar România stă prost la capitolul populaţie. 

Majoritatea este îmbătrânită, pe fondul scăderii natalităţii şi a migraţiei forţei de muncă în străinătate. Specialiştii sunt de părere că situaţia se va agrava după ce vor ieşi la pensie ”decreţeii”, generaţia născută după 1966. Teoretic, momentul nu mai e departe: cei născuţi în acea perioadă se vor pensiona în 10-12 ani. Numai între 1967 şi 1972 s-au născut două milioane de copii.

Loading...