Ce răsare din beton? Ce să fie, un biet pom!

Ultima actualizare:

Cei care au amenajat baza sportivă Constructorul, din centrul oraşului Arad, s-au gândit că le-ar veni perfect copacilor un pic de beton în jur. Încă o dată, muncitorii arădeni au executat lucrări de amenajare fără să gândească.

Au turnat asfalt peste rădăcinile copacilor, care nu vor mai putea respira şi se vor usca mult prea repede. Cu timpul, la o furtună puternică, aceştia se vor rupe şi pot deveni un adevărat pericol pentru trecători sau pot distruge maşinile parcate în zonă. Locuitorii oraşului dezaprobă amenajările care, spun ei, nu fac altceva decât să îi discrediteze în faţa altor oraşe din zona de vest a ţării.

Mai mult, vorbim de­spre un oraş care, în urmă cu şase luni, şi-a lansat candidatura la titlul de "Capitală Culturală Europeană 2021". „Mi s-a rupt sufletul când am văzut acest barbarism", a spus un trecător.

Situaţie neobişnuită în zona ultracentrală a municipiului Arad. Pietonii care voiau să traverseze pe zebră erau nevoiţi să ocolească mesele unde alţii mâncau sau beau bere.

Totul după ce, în Piaţa Avram Iancu, o terasă a fost amenajată pe o trecere de pietoni, ocupând, totodată, o parte din drum şi din parcare. Terasa se afla în faţa unui restaurant, însă nu a fost amenajată pe trotuar, ci pe partea carosabilă, parţial pe zebră. După ce au fost sesizaţi, poliţiştii locali au cerut desfiinţarea terasei fără să amendeze patronii, iar aceştia au eliberat doar zebra. Parcarea de pe carosabil a rămas, în continuare, ocupată de mese şi scaune.

În Arad a fost amenajată o intersecţie cu marcaje făcute ca la carte şi borduri exemplare. Până aici, nici o problemă, însă intersecţia este între o stradă şi o... clădire, iar trecerea de pietoni este pictată la baza zidurilor.

Nimeni nu a înţeles rostul intersecţiei, iar cârcotaşii au spus că aceasta ar putea aduce României un loc ruşinos în Cartea Recordurilor, la rubrica „Aşa, nu!". Primarul Gheorghe Falcă a venit cu o explicaţie halucinantă. Clădirea va fi demolată pentru a se construi un centru comercial, iar constructorii au vrut să facă intersecţia şi trecerea de pietoni din timp.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net