Ce șanse îi dau medicii germani Georgianei Selea, fata bolnavă de cancer

Ultima actualizare:

    Georgiana se află în Germania împreună cu mama ei. În fiecare zi, fata merge la clinică pentru a face tratamentul necesar
Georgiana se află în Germania împreună cu mama ei. În fiecare zi, fata merge la clinică pentru a face tratamentul necesar

Vești bune din Germania, unde se află de mai bine de o lună, la tratament Georgiana Selea, adolescenta de 16 ani, care suferă de o formă agresivă de cancer. Fata suportă bine terapia cu protoni și, în curând, se va întoarce acasă.

În 29 august, Georgiana Selea din comuna Coteana, județul Argeș a plecat cu multe speranțe și încredere în Germania, la Clinica Rinecker, una dintre puținele centre din Europa în care se efectuează terapie cu protoni. Medicii de aici i-au făcut, mai întâi, toate investigațiile necesare, după care i-au stabilit schema de tratament, astfel încât să o scape de tumora de pe glanda hipofiză.

„De atunci și până în prezent, fiica mea face zilnic tratament. De luni până vineri, merge la clinică, unde terapia, cu tot cu pregătirea necesară durează în jur de 30 de minute”, ne-a explicat tatăl fetei, Doru Selea.

Georgiana, care se află în Germania împreună cu mama ei, suportă foarte bine tratamentul. „Nu are stări de rău. E fericită că se simte bine și că, în sfârșit, face terapia care îi poate salva viața. Medicii germani ne-au spus, după ce i-au făcut investigațiile, că sunt șanse mari ca Georgiana să se vindece. Însă, rezultatele terapiei se vor vedea după circa șase luni”, a completat Doru Selea.


    Centrul de terapie cu protoni Rinecker este unul dintre puținele de acest tip din Europa
Centrul de terapie cu protoni Rinecker este unul dintre puținele de acest tip din Europa

Georgiana este cazată împreună cu mama ei într-o garsonieră în Munchen și merge, zi de zi, la tratament. „Nu stă în spital decât atât cât i se face terapia. Cazarea pentru fată este plătită de Ministerul Sănătății, iar pentru soție plătim din banii noștri”, ne-a mai explicat tatăl adolescentei.

De altfel, Georgiana a plecat la tratament în Germania după ce Ministerul Sănătății i-a aprobat dosarul medical și a virat pentru tratamentul ei fondurile necesare, ținând cont că în România nu se face terapie cu protoni, singura șansă de salvare a fetei.

Așadar, în total, ministerul a alocat pentru Georgiana 32.550 de euro, bani care acoperă atât terapia cu protoni, cât şi cazarea şi transportul copilei.

În curând, ea se va întoarce acasă, unde o așteaptă restul familiei și prietenii. „În 25 octombrie, ajunge în România. Abia așteaptă să vină, să înceapă școala, să se întâlnească cu prietenii și colegii. E în clasa a X-a acum”, a încheiat tatăl fetei.

Georgiana a aflat, în urmă cu mai bine de un an, că are o tumoră la glanda hipofiză (n.r. glanda endocrină).

Imediat, copila a fost operată la Bucureşti, fiindu-i îndepărtată hipofiza. Însă i-a fost afectată vederea şi, cel mai grav, a rămas cu un rest tumoral. Ca să scape în totalitate de tumoră are nevoie de radioterapie cu protoni.

Cum acționează terapia cu protoni


    Terapia cu protoni se efectuează într-o cameră specială
Terapia cu protoni se efectuează într-o cameră specială

În terapia cu protoni, o procedură revoluţionară, fasciculul ţinteşte precis zona afectată. Fasciculul se opreşte odată ce îşi atinge ţinta, adică celulele canceroase, ceea ce înseamnă că  efectele terapiei cu protoni sunt mult mai puţin dăunătoare pentru ţesutul din jur, ceea ce nu putem spune despre radioterapia convenţională, care are multe efecte adverse.

image
image
image
image
image
image
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
cafeneaua veche bucuresti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net