Ce sexy a fost Elena Udrea în ziua nunții, chiar înainte de a deveni feblețea lui Băsescu!

Ultima actualizare:

    Elena Udrea, sexy-nașă la nunta lui Honorius Prigoană, în octombrie 2006foto: arhiva Click!
Elena Udrea, sexy-nașă la nunta lui Honorius Prigoană, în octombrie 2006foto: arhiva Click!

Elena Udrea (43 de ani) reușește să fie în centrul atenției și cu bune, și cu rele de 15 ani. Acum o lună a primit sentința în dosarul ”Gala Bute” și, chiar dacă decizia nu este definitivă, condamnarea la șase ani de pușcărie îi dă fiori. Lucrurile s-au complicat rău pentru Udrea, însă un lucru a rămas neschimbat de-a lungul timpului: ținutele sexy.

Traian Băsescu a pledat cu multă emoție recent cauza femeilor trimise în pușcărie, în cadrul dezbaterilor la proiectul de lege al grațierii. ”Poate am o sensibilitate pentru femei, e cunoscută. O femeie trebuie tratată altfel decât bărbații, mai ales când este vorba de penitență, de băgat în pușcărie”, le-a spus Traian Băsescu senatorilor juriști.

Cum era de așteptat, toată lumea s-a gândit la feblețea fostului președinte al României, Elena Udrea, condamnată în urmă cu o lună la șase ani de închisoare, în dosarul ”Gala Bute”. Intrată în politică mai întâi din postura de consilier juridic pentru Partidul Democrat, cu o evoluție extrem de rapidă, Elena Udrea a gravitat în jurul lui Traian Băsescu întreaga ei carieră, pe tocuri cui, în fuste mulate și cu un decolteu amețitor.

Consilier local, șefă a Cancelariei Prezidențiale, în primul an de amandat la Cotroceni al lui Traian Băsescu, deputat, ministru, Elena Udrea nu s-a mulțumit niciodată cu puțin și, dacă n-ar fi fost problemele cu justiția, probabil că ar fi țintit chiar funcția supremă în stat.

De fiecare dată a impresionat cu ținutele ei sexy, ca o femeie căreia nu-i este teamă de propria feminintate, dimpotrivă, și-o asumă și o accentuează chiar și în cele mai sobre circumstanțe.

Nimic surprinzător, dacă ne uităm la imaginile care au consfințit intrarea Elenei Udrea în lumea bună a politicii, de la cununia civilă cu Dorin Cocoș.

Greu de găsit o mireasă mai sexy! Rochie mini crem, care se termina fix sub fund, cu corset și bretele spagetti, cu sânii pe jumătate afară și cizme lungi până aproape de genunchi, în aceeași nuanță cu rochia.


    Elena Udrea, amuzată în fața imaginilor de la propria nuntăfoto: captură
Elena Udrea, amuzată în fața imaginilor de la propria nuntăfoto: captură

Elena Udrea a făcut doar cununia civilă cu Dorin Cocoș, la New York, în prezența câtorva prieteni care au pufnit în râs când diva blondă a spus ”Da!”. Se întâmpla în 2003, chiar de ziua ei, pe 26 decembrie.


    Elena Udrea și Dorin Cocoș s-au căsătorit la New Yorkfoto: captură
Elena Udrea și Dorin Cocoș s-au căsătorit la New Yorkfoto: captură

Câteva luni mai târziu începea ascensiunea fulminantă a celei mai sexy blonde din politica românească, iar zece ani mai târziu, Udrea divorța la notar, în București, invocând exact preocupările ei politice, care ar fi îndepărtat-o de partenerul ei, mai interesat de afaceri.

A dat vina pe carieră la divorț

"Decizia de a ne despărţi vine după o analiză îndelungată şi profundă a relaţiei noastre şi a opţiunilor de viitor a fiecăruia dintre noi. Faptul că avem cariere atât de diferite şi, în cazul nostru, chiar incompatibile, unul politică, altul afaceri, ne-a privat de timpul petrecut împreună necesar relaţiei şi a supus căsătoria unor presiuni din exterior care au afectat-o iremediabil. De astăzi, mergem pe drumuri separate, dar păstrăm prietenia şi parteneriatul solid construite în ultimii 15 ani, rămânând în cele mai bune relaţii. Mulţumim familiilor şi prietenilor care ne-au fost şi ne sunt alături şi rugăm pe toţi cei care ar putea fi interesaţi de acest subiect să dea dovadă de înţelegere faţă de noi şi să ne respecte intimitatea", menţionau cei doi, la acea dată, într-un comunicat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
chirie pixabay
image
image
image
image
image
image
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
monezi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net