Ce spune Geoană despre vizita la Vîntu, din 2009

Ultima actualizare:

    Mircea Geoană, în decembrie 2009, când, potrivit sondajelor, pentru câteva ore a fost ales președintele României
Mircea Geoană, în decembrie 2009, când, potrivit sondajelor, pentru câteva ore a fost ales președintele României

Fostul candidat PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană, a declarat, luni, în faţa Comisiei de anchetă privind acel scrutin, că vizita la Sorin Ovidiu Vîntu de dinainte de alegeri a avut un impact „modest” asupra rezultatului, potrivit news.ro.

Geoană a fost întrebat cât a contat în rezultatul alegerilor vizita la Sorin Ovidiu Vîntu de către deputatul PMP Robert Turcescu - cel care, ca moderator al ultimei dezbateri televizate, i-a adresat această întrebare fostului lider PSD în 2009.

„Cât de mult sau cât de puţin a contat vizita mea în seara de dinainte este o chestiune, încă o dată, subiectivă. Eu cred că a contat puţin, că a fost un pretext. Cred că este mai interesant de văzut cine stătea pe urmele unui candidat prezidenţial, cu o noapte înainte, făcând astfel de poze. Asta cred că e mai interesant din punctul meu de vedere pentru o eventuală investigaţie. Erau nişte jurnalişti bine intenţionaţi. Erau alţii. Filierea în care a ajuns această chestiune mi se pare mai relevantă pentru discuţia de astăzi decât opţiunea mea, inspirată sau mai puţin inspirată, de a face această vizită”, a răspuns Mircea Geoană.

El a afirmat că este „ciudat” faptul că a fost „filat” înainte de alegeri, fără să ştie cine a comandat urmărirea sa, însă a repetat că impactul vizitei în alegeri a fost redus.

„În opinia mea, şi vă spun asta la distanţa şi cu calmul, şi fără nicio intenţie de revenire în politica românească, că a fost un pretext, a fost folosit, şi care a avut un impact, din punctul meu de vedere, modest. (...) Diferenţa de voturi era mai mult decât acoperitoare pentru orice eventual impact negativ al vizitei mele în acea seară”, a spus el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
WhatsApp Image 2024 04 20 at 09 53 05 jpeg
image
image
image
image
image
image
cavou Iulia Hasdeu jpg
virnant jpeg
Medgidia jpeg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net