Ce spune Poliția Română despre verificarea certificatului verde. Au sau nu oamenii legii telefoane de serviciu

Ultima actualizare:

    Cei de la Poliția Română spun că există 3.174 de device-uri date oamenilor legii, dar că mai au de cumpărat peste 8.300
Cei de la Poliția Română spun că există 3.174 de device-uri date oamenilor legii, dar că mai au de cumpărat peste 8.300

Reprezentanții Sinadicatului Europol au atras atenția asupra faptului că polițiștii nu au telefoane de serviciu ca să poată verifica certificatul verde. Doar ofițerii! Imediat a venit replica celor de la Poliția Română.

”La nivelul Poliției Române, s-a realizat o analiză, din care a reieșit că, la acest moment, există 3.174 de astfel de device-uri, pe care se pot face verificările necesare, conform noilor reglementări legale în vigoare. De asemenea, din această analiză, a reieșit faptul că necesarul, suplimentar față de stocul existent, este de 8.333 de astfel de aparate. În acest sens, s-au demarat deja procedurile de dotare a polițiștilor cu aceste device-uri, astfel încât aceștia să pună în executare măsurile legale incidente”, au anunțat reprezentanții Poliției Române.

Cosmin Andreica, președintele Europol, a anunțat faptul că oamenii legii nu sunt dotați cu telefoane sau cu tablete de serviciu pe care să descarce aplicația STS ce le permite citirea codul QR.

Ba chiar, a precizat că verificările se vor face dar dacă polițistul dorește să descarce pe telefonul personal Aplicația „Check DCC”.

Citește și: 

Polițiștii nu au cum să citească certificatele verzi. Motivul? Nu au telefoane sau tablete de serviciu

Certificatul verde, obligatoriu la nunți, spectacole și în restaurante. Ce măsuri a aprobat Guvernul şi de când se aplică

image
image
image
image
image
image
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net