Ce trebuie să faci înainte de spovedanie

Ultima actualizare:

    La spovedanie se mărturisesc numai păcatele făcute de la ultima spovedaniefoto: shutterstock
La spovedanie se mărturisesc numai păcatele făcute de la ultima spovedaniefoto: shutterstock

Oricare creştin trebuie să facă câteva lucruri minore pentru ca să merite această titulatură. În afară de Sfântul Botez şi Sfânta Mirungere pe care astăzi le primeşte majoritatea copiilor născuţi în familii creştine la scurt timp după ce au venit pe lume, creştinul rebuie să participe din când în când la sfânta şi dumnezeiască liturghie, să se roage dimineaţa şi seara, să ţină posturile de peste ani, să se spovedească şi să primească Sfânta Împărtăşanie

Pregătirea pentru spovedanie

Pentru a te putea spovedi, în primul rând este necesar să ai un părinte duhovnic. El te va îndruma în tot ceea ce faci şi îţi poate fi de ajutor şi în viaţa reală. Este bine dacă eşti căsătorit ca soţul şi soţia să aibe acelaşi duhovnic pentru că acesta va cunoaşte viaţa familiei şi problemele cu care se confruntă putând în acest fel să dea sfaturile potrivite. În ziua de astăzi s-a încetăţenit obiceiul ca orice creştin să se spovedească de cel puţin patru ori pe an, în cele patru mari posturi. Anul acesta pricipalele posturi sunt postul Paştelui (11 martie -  28 aprilie), postul Sfinţilor apostoli Petru şi Pavel (22-29 iunie), postul Sfintei Maria (31 iulie – 15 august) şi postul Crăciunului (15 noiembrie – 25 decembrie)

Îndrumar spovedanie

La spovedanie se mărturisesc numai păcatele făcute de la ultima spovedanie. Poţi face o listă cu păcatele care te apasă pentru ca să nu le uiţi. Poţi face înainte un mic examen de conştiinţă pentru a putea descoperi păcatele ascunse. Mărturisirea nu trebuie să cuprindă detalii ci cât mai pe scurt. Pentru ca să fie cu adevărat iertate aceste păcate trebuie să-ţi pară rău pentru că le-ai făcut, să fii hotărât să nu le mai repeţi iar mărturisirea să fie sinceră şi completă.

Mărturisirea să fie sinceră şi completă
Mărturisirea să fie sinceră şi completă

Care sunt păcatele

În limba ebraică cuvântul pentru păcat este chet (חטא) iar în limba greacă în care a fost scrisă Evanghelia cuvâtul este amartia – αμαρτία. În ambele limbi înseamnă rătăcire, a greşi drumul. Aşadar, păcatul este o rătăcire care îţi duce viaţa în direcţia greşită. Cu cât păcătuieşti mai mult cu atât de îndepărtezi de drumul spre Rai şi îţi este mai greu să-l regăseşti.

  • Păcatul este să încalci legea lui Dumnezeu, intenţionat sau nu, cu fapta, cu cuvântul sau cu gândul.
  • Păcatul este să nu-l cinsteşti pe Dumnezeu, să ocărăşti numele lui, să-l defăimezi, să-l ocărăşti.
  • Păcatul este să nu crezi în Dumnezeu sau să nu ai încredere în El.
  • Păcatul este îndepărtarea de Dumnezeu şi apropierea de diavol.
  • Păcatul este orice încălcare a uneia din cele 10 porunci. (1) Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine! (2) Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele (3) Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui (4) Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti. Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile tale, Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău: să nu faci în acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tău, nici asinul tău, nici orice dobitoc al tău, nici străinul care rămâne la tine (5) Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie. (6) Să nu ucizi! (7) Să nu fii desfrânat! (8) Să nu furi! (9) Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău! (10) Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!

Rugăciunea înainte de spovedanie

Înainte de spovedanie se spun rugăciunile începătoare şi mai apoi psalmi de pocăinţă: 50, 6, 129 urmate de următoare rugăciune:

Ţie, Doamne, Celui Ce ești Unul bun și Care nu ţii minte răul, Îţi mărturisesc păcatele mele. La tine cad strigând eu, nevrednicul: greșit-am, Doamne, greșit-am și nu sunt vrednic să caut spre înălţimea cerului din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Dar, Doamne al meu, dăruiește-mi lacrimi de pocăinţă, Cel Ce ești Unul Bun și Milostiv, ca prin acestea rugându-mă Ţie, să mă curăţesc mai înainte de sfârșitul meu de tot păcatul. Căci prin înfricoșătoare și groaznice locuri am a trece odată ce mă voi despărţi de trup, și mulţime de demoni întunecaţi și lipsiţi de omenie mă vor întâmpina atunci, și nimeni nu mă va însoţi ca să-mi vină întru ajutor sau să mă izbăvească. Pentru aceea cad înaintea bunătăţii Tale, să nu mă dai celor ce mă batjocoresc, nici să se laude cu mine vrăjmașii mei, Bunule Doamne, nici să zică: în mâinile noastre ai venit și nouă ne-ai fost dat. Nu, Doamne, nu uita mărinimiile Tale și nu-mi răsplăti mie după fărădelegile mele, nici nu Îţi întoarce faţa Ta de la mine. Ci Tu, Doamne, mustră-mă, însă cu milă și îndurare, ca să nu se bucure de mine vrăjmașul meu. Ci stinge înfricoșarea lui care o îndreaptă asupra mea și toate lucrurile lui le zădărnicește. Și dă-mi cale neîmpiedicată către Tine, Bunule Doamne, pentru că și de am păcătuit, n-am alergat la al tămăduitor și n-am întins mâinile mele către Dumnezeu străin. Nu lepăda, dar, rugăciunea mea, ci auzi-mă întru bunătatea Ta și întărește inima mea întru frica Ta. Și să fie harul Tău asupra mea, Doamne, Lumină mai presus decât toată lumina, Bucurie mai presus decât toată bucuria, Odihnă mai presus decât toată odihna, Viaţa cea adevărată și mântuirea, care rămâi în vecii vecilor. Amin

image
image
image
image
image
image
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net