Nu mai țin cont de pericol! Și la Craiova, sute de bătrâni ies din case în intervalul 11,00 - 13,00 pentru a-şi face cumpărăturile pentru masa de Paște. Majoritatea poartă mască şi mănuşi, dar când ajung la porţile pieţelor uită să mai păstreze distanţa socială. “Parcă vorbim cu pereţii, degeaba le spunem să stea departe”.


În timp ce autorităţile ne îndeamnă să stăm acasă, bătrânii par să uite că multe eforturi se fac, în această perioadă a pandemiei, special pentru ei. La Craiova, în ultimele zile, la orele prânzului, oamenii  stau umăr la umăr şi aşteaptă cu nerăbdare să intre în pieţe.
“Trebuie să vedem pe ce dăm banii”
În Joia Mare, peste 200 de vârstnici au luat cu asalt Piaţa Centrală a oraşului. “Trebuie să ne lase să intrăm mai mulţi, ca să meargă mai repede. Avem doar două ore la dispoziţie, nu ne ajung”, s-au plâns unii dintre pensionari. Întrebaţi de ce nu au apelat la copii, prieteni sau chiar la voluntari ca să le facă toate cumpărăturile pentru Paşte, mai mulţi vârstnici au reacţionat dur. “De ce să nu ieşim? Ce vreţi, să murim în case? Noi ştim ce trebuie să cumpărăm. Trebuie să vedem pe ce dăm banii”, spun bătrânii.
“Le-am explicat măsurile”
Poliţiştii locali au încercat să-i organizeze, dar toate eforturile s-au dovedit a fi în zadar. “Le-am spus că trebuie să intre pe rând, le-am spus că pe o poartă vor intra, pe alta vor ieşi. Le-am explicat că toate măsurile sunt, de fapt, pentru ei, pentru sănătatea lor. Parcă vorbim cu pereţii. Degeaba îi sfătuim să stea departe unii de alţii”, arată mai mulţi poliţişti locali.  

 

Vezi video pe adevarul.ro!
 

 
 
Loading...