Ceartă la Dăbuleni pe cât de copți sunt pepenii

Ultima actualizare:

    Lubeniţele  îi încaieră  pe agricultori
Lubeniţele îi încaieră pe agricultori

Gustoşii pepeni „marca Dăbuleni” au ajuns să încingă spiritele localnicilor. Unii fermieri din Dăbuleni au început deja culesul, dar sunt acuzaţi de alţi localnici că ar folosi tratamente de coacere ca să fure startul în pieţe. Primii neagă tot şi susţin că lubeniţele sunt numai bune.

Marian Tone (34 de ani), din Dăbuleni, inginer agronom de meserie şi producător de lubeniţă, susţine că unii localnici au folosit tratamente de coacere, iar astfel celebrii pepeni au ieşit mult mai devreme pe piaţă. Bărbatul a adăugat că ştie că se luptă cu morile de vânt şi nimeni nu o să recunoasă acest lucru. „Lubeniţa de Dăbuleni nu este coaptă cum trebuie şi îmi pare rău că spun acest lucru, dar în momentul de faţă nu sunt aşa cum trebuie. Unii folosesc anumite tratamente de coacere, dar nu recunosc. Sunt mulţi care folosesc aşa ceva. Fură startul şi profită de preţ, iar noi când ieşim cu ele coapte le vindem cu 50 de bani aici, în Dăbuleni. Şi am ajuns să ne înjurăm unii pe alţii. Acum, dacă ar fi să culeg, cred că sunt cinci tone, dar vreau să am marfă coaptă şi să merg cu ea la Bucureşti. Noi, cei de la Dăbuleni, suntem de vină, pentru că atunci când ies primii pepeni scad preţul imediat, deoarece unii le iau mai crudane. Le mai ţin o zi şi se mai înroşesc, însă omul dacă şi-a luat ţeapă cu siguranţă nu mai vine să cumpere de la noi patru ani de acum înainte“, a declarat pentru adevarul.ro agricultorul Marian Tone.Zilnic din Dăbuleni pleacă în pieţele din toată ţara peste 300 de tone de pepene verde.

simeon stalpnicul png

Câmpurile sunt pline de lubeniţă mare, iar oamenii sunt în plin proces de recoltare. Fermierii recunosc că au folosit tratamente, însă nu de coacere. „Este adevărat că pepenii verzi au ieşit anul acesta cu o săptămână mai devreme pe piaţă, dar acest lucru s-a datorat temperaturilor ridicate din ultimele zile. Lubeniţa are nevoie de căldură şi apă, terenul nostru este nisipos, iar această cultură se pretează foarte bine. Chiar nu înţeleg de unde au apărut zvonurile cum că am fi folosit tratamente de coacere. Cine îşi permite în ziua de astăzi să facă aşa ceva? Suntem conştienţi că trebuie să ducem acest brand mai departe, aşa că nu avem nevoie de reclamă negativă. Am folosit tratamente, dar de boală“, a spus Daniel Treanţă, fermier din Dăbuleni.Pepenii culeşi în această perioadă cântăresc chiar şi 10 kilograme, iar cei mai buni sunt cei care au coaja închisă la culoare. „Noi nu le-am pus absolut nimic şi suntem printre puţinii care mai folosim şi sămânţă românească. În momentul de faţă se vinde cu 1 leu kilogramul, însă cred că în maximum două săptămâni o să ajungă şi la 50 de bani kg“, a declarat Luci Treanţă, localnică din Dăbuleni.

Cartofii de Lunguleţu, cumpăraţi de samsari cu 30 de bani kilogramul


    Agricultorii dâmboviţeni nu  reuşesc nici să-şi acopere investiţia
Agricultorii dâmboviţeni nu reuşesc nici să-şi acopere investiţia

Ţăranii din Lunguleţu (Dâmboviţa), patria cartofului şi a verzei, au dureri de cap! Agricultorii sunt la mâna samsarilor, care dictează preţul. După ce s-au zbătut să-şi salveze culturile, afectate de frigul din primăvară, sătenii îşi vând producţia la un preţ derizoriu. Samsarii profită şi nu se grăbesc să cumpere, aşteptând să scoată preţul minim de la producători. Ţăranii îşi vând cartofii şi cu 0,25 lei-0,30 kg, ca să nu rămână cu marfa nevândută. “Nu o să fie recolta de anii trecuţi, dar este mulţumitoare”, spune Vlad Ion, primarul din Lunguleţu. “S-a pierdut noţiunea de trufanda, întrucât vin cartofi din Egipt. Kilogramul ajunge la 30 - 40 de bani, iar cu preţul ăsta nu se acoperă investiţia. Trebuie stabilit un preţ comun şi putem face contracte şi cu supermarketurile, doar suntem la doi paşi de Bucureşti”, adaugă edilul. În comuna Lunguleţu, renumită în toată ţara, sunt cultivate cu cartofi peste 3.000 de hectare, iar producţia anuală sare de 750.000 de tone.

image
image
image
image
image
image
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
cafea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net