Cinci pacienţi, evacuați de la Spitalul Judeţean Suceava, după ce pompierii au fost sesizaţi că se simte miros de fum

Ultima actualizare:

    Spitalul Județean Suceava
Spitalul Județean Suceava

Pompierii din Suceava au fost sesizaţi, vineri după-amiază, despre faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean se simte miros de fum.

Acolo au fost trimise mai multe autospeciale, iar cinci pacienţi au fost evacuaţi. Pompierii nu au identificat nicio sursă de fum şi nici nu au găsit probleme la instalaţiile electrice şi de oxigen, pe care le-au monitorizat.

Potrivit Inspectorarului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, dispeceratul pompierilor militari a fost anunţat, în jurul orei 17.00, că se simte miros de fum într-un salon (camera de resuscitare) din Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava. Sesizarea a fost făcută de personalul de la UPU.

Ca urmare, acolo s-au deplasat patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară mecanică, o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (TIM şi B2). 

 „La faţa locului, nu s-a identificat nicio sursă de fum. Împreună cu personalul tehnic responsabil de pe locul de muncă, pompierii militari au evacuat cinci pacienţi din zona respectivă. Ulterior, au monitorizat spaţiul şi instalaţiile electrice şi de oxigen, fără să fie identificate probleme. Pompierii au instruit personalul tehnic responsabil de pe locul de muncă, iar acesta va monitoriza îndeaproape zona respectivă, pentru a preîntâmpina eventuale situaţii de urgenţă", a transmis ISU Suceava.

 Conform sursei citate, este posibil ca mirosul să fi fost „de la emanaţia ambulanţelor, care erau în număr mare în acel moment pe rampa UPU".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net