Ni s-a promis că pe 1 Decembrie vom circula pe Autostrada Urbană, care leagă Ploieștiul de Capitală, dar iată că lucrarea nu este gata. Ciotul de 3 km este încă închis circulației, iar reprezentanții Companiei de Drumuri îl amenință pe constructor cu penalizări usturătoare.


N-a fost să fie nici de data asta! Bucata de 3 km din șoseaua de viteză București-Ploiești, denumită și Autostrada Urbană, nu a fost gata până pe 1 decembrie.

Asta, deși ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Șova, a fost pe 26 noiembrie pe șantier, acolo unde i-a cerut clar constructorului să finalizeze până de Centenar și l-a acuzat că ”suferă de lene”.

El a zis, el a auzit. Grecii de la Aktor au lucrat tot în ritmul lor, dar pe buzunarul lor, de data aceasta.

Constructorul va plăti penalizări de 129.000 de lei pentru întârzieri la Autostrada Urbană

Cei de la Compania de Infrastructură Rutieră din România (CNAIR) au anunțat că îi vor fi aplicate penalizări de 0,1% pe zi de întârziere la suma din contract, tradus în bani înseamnă 129.000 de lei.

”Constructorul a solicitat extensie de timp din cauza vremii nefavorabile. Pentru că vrem să fim corecți, vom analiza cererea, vom lua act de ea și vom acorda extensie de timp doar pentru zilele care se justifică”, a declarat pentru Click! Alin Șerbănescu, purtătătorul de cuvânt al CNAIR, care ne-a precizat că zilele de penalizări vor fi calculate începând cu luna octombrie.

În momentul de față intrarea pe autostradă, de pe Șos. Petricani, este baricadată cu parapeți din beton. Șoferii nerăbdători circulau pe ea, deși este încă șantier.  

Șoferii așteaptă de șase ani să intre pe Autostrada Urbană în București

De șase ani tot așteptă ca Autostrada București-Ploiești (A3) să intre în Capitală! În iulie 2012, aceasta a fost dată în circulație, dar numai până la Centura de Nord, restul de 6,5 km nefiind terminați.

De atunci, cei care vin din Ploiești pe A3  ocolesc prin Voluntari ca să poată intra în București. Și vorbim despre cel puțin o jumătate de oră pierdută în trafic, în condițiile în care pe autostradă porțiunea este străbătută în cel mult cinci minute.

Societatea Aktor a avut termen de finalizare noiembrie 2017, apoi a promis că în vara lui 2018 dă drumul la circulație, a urmat 1 decembrie și acum ultimul termen avansat este sfârșitul lunii.

Contractul de proiectare și execuție a fost atribuit în decembrie 2015  Asocierii Aktor - EuroContruct Trading 98 pentru 129.180.727,51 lei fără TVA, dar societatea românească a renunțat la lucrare.

Grecii au continuat lucrarea abandonată în câmp, în 2014, după ce autoritățile au reziliat contractul cu italienii de la Pizzaroti, care reușiseră în doi ani să termine 3,5 km.

S-au semnat contractele pentru Drumul Expres Craiova - Pitești

Narcis Neaga, directorul general al CNAIR, a semnat astăzi, 3 decembrie, la Craiova, primele trei contracte pentru proiectarea și execuția a trei loturi ale Drumului Expres Craiova- Pitești.

  • Tronsonul 1 se va întinde pe 17,7 km și are ca punct de început desprinderea din varianta de ocolire Nord a municipiului Craiova (unde este prevăzută amenajarea unui nod rutier), iar ca punct final limita județelor Dolj cu Olt.
  • Tronsonul 2 va avea 39,85 km, va fi format din două loturi, va începe la limita dintre județele Dolj și Olt și se va termină în apropierea municipiului Slatina, la intersecția cu DN 65B în zona localității Valea Mare.

Durata de realizare este de 36 luni, dintre care 12 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor va fi de 7 ani.

Lungimea totală a drumului expres este de 120 km, iar cele trei contracte semnate astăzi însumează o lungime de 57,55 km și vor costa aproximativ 385.000.000 euro fără TVA. Banii vin din fonduri europene nerambursabile.

Narcis Neaga, directorul CNAIR, și Lia Olguța Vasilescu, fostul primar al Craiovei, au participat la semnarea contractelor
Narcis Neaga, directorul CNAIR, și Lia Olguța Vasilescu, fostul primar al Craiovei, au participat la semnarea contractelor
Foto: CNAIR

 

 

loading...
Loading...