Club de striptease, condamnat de instanţă pentru că a organizat show-uri pornografice cu fete minore

Ultima actualizare:

Premieră în justiţia românească! Un club de noapte din Ploieşti a fost condamnat de instanţă să plătească o amendă penală. Sentința a fost dictată fiindcă societatea respectivă a organizat show-uri pornografice în care protagonistă era o puștoaică.

Clubul a fost găsit vinovat de pornografie infantilă și a fost condamnat să plătească o amendă de 63.000 de lei. Pentru că a angajat un minor fără să respecte condiţiile legale, acelaşi club a fost condamnat la o altă amendă penală, în valoare de 42.000 de lei.

După contopirea pedepselor, societatea care administrează clubul va trebui să plătească o amendă penală de 77.000 de lei, arată adevarul.ro. Instanţa a decis, totodată, să suspende activitatea clubului pentru şase luni. Potrivit rechizitoriului, în clubul aflat chiar în centru, lângă cel mai mare hotel din oraş şi lângă sediul Judecătoriei Ploiești, erau organizate spectacole erotice, iar “actrița principală” era o adolescentă.

Scenele XXX erau filmate de camere de luat vederi montate în club, susţin procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Ploieşti. Sentinţa dată de Tribunalul Prahova pe 18 martie 2021 nu e definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Ploieşti în termen de zece zile. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
cafea jpg
renovare apartament jpg
image png
bucuria 1536x1024 jpg
atena praf saharian jpg
orhidee jpg
image png
439472728 923339792915902 5736137712490660858 n e1713931499872 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net