Gregorian Bivolaru vrea ca instanţa să-i scadă din pedeapsă

Ultima actualizare:
Gregorian Bivolaru a fost adus în România la sfârşitul lunii iulie
Gregorian Bivolaru a fost adus în România la sfârşitul lunii iulie

Tribunalul Bucureşti judecă luni contestaţia depusă de liderul MISA, Gregorian Bivolaru, la sentinţa definitivă din 2013, de executare a pedepsei de şase ani de închisoare pentru comiterea infracţunii de act sexual cu un minor.

UPDATE 11.33: Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, vrea să i se scadă din pedeapsă aproape un an, cât ar fi fost în custodia autorităţilor franceze şi suedeze, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti dispunând, luni, amânarea până în 6 octombrie a judecării contestaţiei la executarea pedepsei, pentru a fi trimise solicitări în acest sens la Curtea de Apel din Franţa şi la curtea supremă din Suedia, precum şi la Interpol, scrie news.ro.

Bivolaru a contestat pedeapsa

Gregorian Bivolaru a contestat la Tribunalul Bucureşti pedeapsa de şase ani de închisoare primită pentru întreţinere de act sexual cu un minor, pe care o execută de o lună.

Avocaţii lui Gregorian Bivolaru au cerut instanţei, luni, la primul termen de judecată, să dispună trimiterea unor adrese la curtea de apel din Franţa şi la curtea supremă din Suedia, precum şi la Interpol, prin care să se solicite precizarea numărului exact de zile în care Gregorian Bivolaru a stat în custodia autorităţilor din cele două state, solicitarea fiind admisă de judecător.

Potrivit avocaţilor, documentele din străinătate ar trebui să arate faptul că Bivolaru a stat 148 de zile în custodia autorităţilor din Franţa şi 200 de zile în custodia autorităţilor din Suedia. Gregorian Bivolaru a dat o declaraţie în care a arătat că nu a fost ajutat de nimeni să fugă din ţară.

Următorul termen de judecată stabilit de instanţă în 6 octombrie

Instanţa a stabilit următorul termen de judecată în 6 octombire, luând în considerare şi faptul că cererea lui Gregorian Bivolaru de rejudecare a dosarului în care este condamnat la şase ani de închisoare pentru act sexual cu un minor se judecă la Tribunalul Sibiu în 21 septembrie.

Gregorian Bivolaru a fost condamnat definitiv, în iunie 2013,de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani cu executare pentru act sexual cu un minor şi a fost extrădat în România în data de 22 iulie 2016, după ce a fost prins în Franţa.

La audierile ce au avut loc în Franţa, Bivolaru a spus că extrădarea sa ar face rău unor adepte ale sale care ocupă funcţii publice, au declarat surse apropiate anchetei pentru Mediafax, odată cu aducerea acestuia în ţară fiind declanşată o anchetă de către mai multe structuri din MAI.

Potrivit surselor citate, scopul anchetei este de a stabili dacă a fost ajutat să fugă din ţară, şi, în cazul în care se confirmă că a primit ajutor, aflarea identităţii complicilor. Astfel, vor fi făcute verificări atât în ceea ce priveşte instituţii ale statului român, cât şi persoane fizice.


    Gregorian Bivolaru a fost adus în România la sfârşitul lunii iulie
Gregorian Bivolaru a fost adus în România la sfârşitul lunii iulie

Suspiciunile autorităţilor sunt întărite şi de declaraţia pe care Gregorian Bivolaru a dat-o la momentul capturării, în Franţa. “Vă rog să înţelegeţi. Dacă mă trimiteţi în România nu îmi faceţi rău doar mie ci şi mai multor adepte ale mele, care ocupă funcţii publice şi de înaltă demnitate”, ar fi declarat Bivolaru imediat după capturare, a spus Bivolaru, susţin surse apropiate anchetei.

A primit azil politic în Suedia

Gregorian Bivolaru a plecat din România în anul 2004, iar în 2005 a primit azil politic în Suedia. Pe 26 februarie anul acesta a fost prins de autorităţile franceze în timp ce se afla la un târg în Paris. Pe parcursul judecării cererii de extrădare, autorităţile suedeze au informat magistraţii francezi că îl menţin pe Gregorian Bivolaru ca azilant.

A fost prins în Franţa

Gregorian Bivolaru a fost prins în Franţa în 26 februarie, fiind plasat în arest preventiv, în penitenciarul din Fresnes. Autorităţile române au cerut extrădarea lui Bivolaru, pentru executarea pedepsei de şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor, primită în 14 iunie 2013, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Gregorian Bivolaru a plecat din ţară în august 2004, după ce a fost trimis în judecată, iar opt luni mai târziu a fost prins şi arestat în Suedia, însă a cerut azil politic, iar autorităţile din această ţară i-au acceptat cererea. De atunci, toate solicitările de extrădare au fost respinse de autorităţile suedeze.

La ultimele termene de judecată, Bivolaru a fost citat de instanţă şi cu noul său nume, Magnus Aurolsson, pe care l-a obţinut în Suedia.

image
image
image
image
image
image
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
africa in2 jpg
cutremur noua papua guinee jpg
Creta FOTO Shutterstock
mihaela bilic instagram jpg
litoral 1 mai jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net