Copacii doborâţi de gheaţă ţi-au distrus maşina? Uite cine te despăgubeşte!

Ultima actualizare:

    Un copac uriaș  a fost smuls din   rădăcini , sub  greutatea gheţii
Un copac uriaș a fost smuls din rădăcini , sub greutatea gheţii

România a fost dată peste cap de vremea severă. Ploaia îngheţată a făcut prăpăd atât în Capitală, cât şi în 18 judeţe din ţară. Greutatea gheţii a doborât 1.752 de copaci care au căzut peste maşini, pe străzi şi trotuare, pe şine de cale ferată şi de tramvai. Au fost afectate 221 de autoturisme, iar 52 de persoane au avut nevoie de ajutor ca să fie scoase din maşinile blocate în drum.

Am trecut prin patru zile de coşmar, cum n-au mai fost în ţara noastră. Vântul a suflat nemilos, a plouat continuu ca-n zile de toamnă, doar că totul a îngheţat instantaneu, iar poleiul a pus la grea încercare deopotrivă maşinile, transportul în comun şi oamenii. Disperaţi, proprietarii maşinilor distruse de copacii căzuţi au sunat continuu la numărul de urgenţă 112 până când acesta s-a blocat. Autorităţile au fost nevoite să avertizeze prin sistemul RoALERT ca numărul 112 să nu mai fie apelat pentru astfel de cazuri, decât dacă este pusă viaţa cuiva în dificultate. Pompierii ISU şi angajaţii ADP-urilor au muncit ore-n şir sâmbătă şi duminică pentru a tăia copacii îndoiţi de gheaţă sau chiar rupţi din rădăcini. “Ce mă fac acum? N-am Casco. Cine-mi repară maşina acum?”, se lamenta ieri la prânz Vladimir Gheorghe a cărui maşină “dormea” sub un morman de crengi în zona Mendeleev din centrul Capitalei. Click! îţi spune cum poţi fi despăgubit atunci când un copac de pe domeniul public ţi-a distrus maşina.

Repari pe cheltuiala ta şi recuperezi banii

Atunci când un copac situat pe domeniul public ţi-a strivit maşina poţi fi despăgubit pentru avariile cauzate, însă acest lucru presupune răbdare şi multe drumuri la instituţiile abilitate. 

Pasul 1

În primul rând anunţi evenimentul. Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ori al Administraţiei Domeniului Public (ADP) se va deplasa pentru „eliberarea” maşinii şi preluarea materialului lemnos. 

Pasul 2

Apoi mergi la ISU pentru a primi un proces-verbal de constatare a intervenţiei, în care se vor regăsi date referitoare la locul incidentului, persoana afectată şi o evaluare generală a pagubelor.

Pasul 3

Foarte importantă este vizita la biroul de accidente uşoare din cadrul Poliţiei Rutiere din localitatea (sectorul) de domiciliu. Aici vei primi o autorizaţie de reparaţii, care certifică faptul că maşina ta a fost avariată în urma unui eveniment meteo, pe care o vei prezenta când mergi la service.

Pasul 4

Mecanicii auto vor face o evaluare exactă a pagubelor şi îţi vor întocmi un deviz de plată pentru remedierea avariilor. Sfatul nostru este să obţii trei păreri de la service-uri diferite, pentru că urmează să achiţi din propriul buzunar costul reparaţiilor.

Pasul 5

Ca să îţi recuperezi banii, trebuie să chemi în judecată serviciul ADP din cadrul primăriei. Pentru a fi sigur de câştig fă câteva poze cu arborele căzut pe maşină şi întreabă la ADP dacă asociaţia de locatari a depus, înainte de eveniment, o cerere pentru toaletarea sau defrişarea copacului. Decizia definitivă a instanţei e executorie, iar banii îţi vor fi achitaţi de instituţia responsabilă cu toaletarea arborilor de pe domeniul public. 

Flash news

  • Curent electric. Duminică dimineaţă erau nealimentate cu energie electrică 123 localităţi din 13 judeţe din sudul ţării, cu afectarea a 78.480 consumatori finali. Pentru remedierea avariilor se acţionează în teren cu 134 echipe. Pentru asigurarea necesităţilor populaţiei din zonele afectate, IGSU a dispus dislocarea în judeţul Ialomiţa a 16 containere de mare capacitate generatoare de curent electric.
  • Ambulanţa. Doar la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov au fost peste 1.700 de apeluri în 24 de ore, din care 902 solicitări au fost pentru urgenţe cod roşu şi cod galben. La spitale au ajuns 43 de persoane cu suspiciuni de fracturi, luxaţii, entorse, iar 12 persoane au avut traumatisme ale feţei şi capului, prin cădere.
  • Salvamontişti. Au avut peste cincizeci de intervenţii, cele mai multe în judeţele Braşov şi Prahova unde stratul de zăpadă este consistent şi există pericol de avalanşă.Au mai primit alte 41 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre zona montană.
  • Pompieri. Au intervenit pentru evacuarea apei din 16 beciuri/curţi, deblocarea a 37 autovehicule cu 52 de persoane, degajarea a 26 stâlpi de electricitate şi a 80 cabluri electrice.
  • CFR. Trenurile circulă în condiţii speciale pe relaţia Bucureşti - Lehliu, iar pe sectoarele Buftea - Periş şi Videle - Roşiori, din cauza fluctuaţiilor de tensiune, trenurile circulă cu viteză redusă. Ieri dimineaţă, nu erau linii închise şi nici trenuri blocate pe reţeaua feroviară, însă circulaţia trenurilor este afectată de condiţiile meteo nefavorabile, în jumătatea de sud a ţării, dar şi la intrare în Capitală.
  • Despăgubiri. Primăria sectorului 4 a anunțat că, de azi, îi așteaptă pe toți cei cu mașinile avariate de copaci, chiar și cei fără CASCO, să vină să ceară despăgubiri.

Scăpăm de frig şi de polei, dar vin ploile

Veşti bune de la meteorologi: de luni se încălzeşte, dar apar şi precipitaţiile. Chiar de duminică temperaturile au început să crească, până la 2 – 3 grade în sudul ţării şi 6 grade în Banat. Luni sunt prognozate 8 grade la Arad, 4 grade în Capitală, 1 grad la Suceava şi 5 grade la Cluj-Napoca. Cerul va rămâne acoperit, iar în vestul ţării vor fi câteva ploi slabe. Marţi vor fi 13 grade la Constanţa şi 3 – 7 grade în celelalte zone. Însă ploile vor ajunge şi în Oltenia, şi în Deltă, iar miercuri vor acoperi toată ţara. Joi vor fi 6 – 8 grade, dar ploile vor continua. Şi în prima zi din luna februarie vor fi precipitaţii, slabe cantitativ, dar în nordul Moldovei reapar lapoviţa şi ninsoarea.

A făcut infarct în timp ce alerga

Medicii nu au mai putut să salveze viaţa unei tinere de 25 de ani din localitatea Valu lui Traian, care a intrat în stop cardio-respirator în timp ce alerga. Albertina Narcisa Coşbac, o tânără de 25 de ani din Valu lui Traian, a intrat în stop cardio-respirator în timp ce alerga pentru a scăpa de kilogramele în plus, scrie adevarul.ro. Ea era sportivă de performanţă, participând la mai multe competiţii naţionale.  Alerta la numărul de urgenţă a fost dată de un trecător care a văzut-o. Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut să facă nimic pentru a o salva.  Urmează să se facă necropsia pentru a se descoperi cauza morţii. Tânăra a fost văzută de un trecător, care a sunat imediat la numărul unic de urgență 112. Albertina Narcisa Coşbac a absolvit în 2015 Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, secţia inginerie şi management naval şi portuar, iar până ieri lucra la şantierul naval Mangalia.

Săptămâna aceasta se face școală, dar copiii bolnavi sunt trimiși acasă

Luni, elevii se duc din nou la școală, a anunțat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Este ultima săptămână din primul semestru al anului școlar 2018-2019, săptămâna în care se încheie situațiile școlare.

”Luni, în ultima săptămână din primul semestru, se încheie situațiile școlare pentru toți elevii și, prin urmare, nu ne permitem să bulversăm școala și să nu finalizăm semestrul. Deci îi învit luni pe toți elevii și profesorii la școală”, a declarat ministrul Educației, citată de adevarul.ro.

Ecaterina Andronescu a mai anunțat că și luni în fiecare școală se face triaj epidemiologic. ”Se va face un triaj de sănătate foarte sever, ca urmare cei care prezintă simptome de gripă sau viroze respiratorii sunt trimiși la medic. Cei care au o stare de sănătate normală rămân la școală și își văd de lecții, așa cum stabilește programul pentru fiecare clasă în parte”, a precizat aceasta. Din ultimele date, 5.823 de copii din școli și grădinițe aveau simptome de gripă sau viroză. Ministrul sănătății, Sorina Pintea, a declarat că mâine va anunța dacă vor fi declanșate măsurile de epidemie de gripă. (Marina Dohi)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net