Copiii sărmani îi cer pufuleți lui Moș Crăciun. Campania ”Adoptă o scrisoare”

Ultima actualizare:

    Scrisorile copiilor sărmani sunt pur şi simplu tulburătoare. Sute de copii care visează ca Moş Crăciun să le aducă o portocală, o banană, o pungă de pufuleţi sau mentosaneFOTO: Facebook
Scrisorile copiilor sărmani sunt pur şi simplu tulburătoare. Sute de copii care visează ca Moş Crăciun să le aducă o portocală, o banană, o pungă de pufuleţi sau mentosaneFOTO: Facebook

O tânără din Arad vrea să ofere cadouri copiilor sărmani. Postează scrisorile lor pe Internet, iar cei darnici oferă cadourile visate celor mici. Sunt atât de săraci, încât nici nu știu ce să ceară. Diana, clasa a II-a: ”Aș dori o ciocolată și pufuleți”.

Scrisori foarte triste ale copiilor români sărmani către Moş Crăciun: „Eu te rog, dacă poţi, să îmi aduci 2 portocale, 2 banane şi 4 pacheţele de mentosane“. Diana, 8 ani: ”Aș dori o ciocolată și pufuleți”.

Scrisorile le primește Alexandra Timar, o tânără din Arad care a inițiat pe Facebook campania intitulată, ”Adoptă o scrisoare” şi ”Crăciun pentru bunici”, ce se desfășoară din 12 noiembrie, până pe 17 decembrie. Tânăra îşi doreşte ca alături de românii cu suflet mare să ofere cadouri la 1.000 de copii şi 500 de bunici, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, ”cadouri simbolice care să genereze în mod obligatoriu un zâmbet cald şi certitudinea ca nu sunt chiar singuri pe lume”. 

Prin intermediul reţelelor de socializare, Alexandra Timar a reuşit o mobilizare impresionantă. Români din toate colţurile ţării, dar şi din Diaspora vin zilnic în sprijinul campaniei.  Sute de copii sărmani au trimis scrisori către Moş Crăciun, care au ajuns în Arad, la Alexandra Timar.

Scrisorile copiilor sărmani sunt pur şi simplu tulburătoare. Sute de copii care visează ca Moş Crăciun să le aducă o portocală, o banană, o pungă de pufuleţi sau mentosane. 

”M-am tot pregătit psihic pentru astfel de scrisori, ştiam clar ce fel de copii sunt în campanie, dar tot nu pot să nu vă spun ca nu e normal, suntem în anul 2018! În ce ţară trăim? Când crezi că le-ai văzut pe toate, apare o scrisoare din acesta. E acel moment în care eşti pe deplin conştient că nu le schimbi situaţia cu câteva cadouri pe an, doar le aduci o mica bucurie, poate o raza de speranţa”, mărturiseşte Alexandra Timar, citată de adevarul.ro.

Scrisorile copiilor sărmani către Moș Crăciun

  • ”Dragă Moş Crăciun, mă numesc Alexandra, sunt elevă în clasa a III-a, iar anul acesta am fost silitoare şi bună la suflet. Eu te rog dacă poţi să-mi aduci: două portocale, două banane şi patru pachetele de mentosane” este scrisoarea adresata de o fetita dintr-un sat sarac din Vaslui catre Moş Craciun.


    FOTO: Facebook
FOTO: Facebook


    FOTO: Facebook
FOTO: Facebook


    FOTO: Facebook
FOTO: Facebook
  • O altă fetiţă, Adriana, în vârstă de 10 ani, i-a scris moşului, ştiind că este ”generos şi bun”. Dorinţele ei: o ciocolată mare şi câteva bomboane.
  • Daniela, elevă de clasa I, pe lângă o ciocolată, îl roagă pe Moş Crăciun să-i îndeplinească câteva dorinţe: un suc cu pai, o pungă cu pufuleţi şi un pachet cu biscuiţi.
  • Emanuel, un alt copil într-un sat din Vaslui, l-a rugat pe Moş Crăciun să facă o magie şi să-i îndeplinească o dorinţă: să îl sune părinţii, mama, tata şi toţi fraţii. ”Mă numesc Emanuel şi sunt luat în plasament.”
  • O altă fetiţă din Vaslui îl roagă pe Moş Crăciun să îi aducă ”un ghiozdan, o culegere de matematică, o icoană şi câteva dulciuri”.

Sute de români din ţară şi din străinătate şi-au exprimat deja disponibilitatea de a ”adopta” bătrâni şi scrisori pentru copii. În mai multe oraşe din România au fost organizate centre de colectare a cadourilor, care ulterior vor fi trimise în satele unde locuiesc copiii şi bunicii.

Cum poţi face parte din campania ”Adoptă o scrisoare”

  • ”Foarte important, în pachete nu punem produse perisabile. Pachetul recomandat de noi pentru bunici conţine: o pereche de şosete groase, o napolitană şi un săpun. Dacă doreşti să mai adaugi ceva pe lângă eşti liber să o facă”, a explicat Alexandra Timar, tânăra din Arad, care a început împărţirea scrisorilor. 
  • Centre de colectare a cadourilor sunt organizate la Arad, Timişoara, Bistriţa, Braşov, Satu Mare, Oradea Giurgiu, Baia Mare Cluj Napoca etc, iar în străinătate la Padova, Venezia, Treviso, Torino, Buchlberg, Saarbrucken, Paris, Nottingham, Viena, dar şi în ţara Galilor.
  • Anul trecut, de Crăciun, în urma campaniei coordonate de Alexandra Timar, 600 de copii şi 300 de bătrâni au primit cadouri. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net