Copil de 4 ani mort într-un accident rutier provocat de mama lui. Femeia nu avea permis auto

Ultima actualizare:

    Un mort și patru răniți după coliziunea frontală dintre două autoturisme pe un drum județean din NeamțFoto: Arhivă Click!
Un mort și patru răniți după coliziunea frontală dintre două autoturisme pe un drum județean din NeamțFoto: Arhivă Click!

O femeie în vârstă de 27 de ani s-a urcat la volanul unei mașini și a plecat la drum cu cei patru copii ai săi, chiar dacă nu deținea permis de conducere. Din nefericire, a făcut accident, iar unul dintre copii și-a pierdut viața.

Inconștiența unei femei, mamă a patru copii, a avut urmări tragice. Deși nu avea permis auto, aceasta s-a urcat la volan și a plecat împreună cu cei patru. Însă, pe raza localității Cornereva, județul Caraș Severin, mașina s-a răsturnat într-un pârâu de pe marginea DJ 608.

Din nefericire, pentru un copil în vârstă de 4 anirănile provocate de impact au fost atât de grave, încât medicii sosiți la fața loclui nu au mai avut cum să-l salveze și au fost nevoiți să declare decesul.

„Astăzi (sâmbătă n.red.), la ora 12,00, Poliţia Staţiunii Băile Herculane a fost sesizată cu privire la un accident rutier produs pe DJ 608. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au identificat un autoturism răsturnat într-o pârâu de pe marginea DJ 608, în localitatea Cornereva. Ulterior a fost identificată persoana care ar fi condus autoturismul, o femeie de 27 de ani din localitate, care din verificări s-a stabilit că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În momentul producerii accidentului, în autoturism s-ar fi aflat cei 4 copii minori ai femeii, unul dintre aceştia, în vârstă de 4 ani, fiind grav rănit, echipajul medical care a preluat minorul constatând decesul acestuia după efectuarea manevrelor de resuscitare”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Caraş-Severin, conform adevarul.ro.

În urma accidentului, ceilalţi trei copii nu au suferit vătămări corporale. Femeia care se afla la volan a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere şi continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.

Citește și: 

VIDEO Craiova. Doi morţi şi trei răniţi, printre care un copil de 7 ani, într-un grav accident rutier

Accident cumplit în Dolj! Un copil de 4 ani a murit, iar doi fraţi ai săi sunt grav răniţi, după ce tatăl lor a adormit la volan

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
Afl â care sunt principalii pomi fructiferi care nu trebuie s â +¢i lipseasc â din gr âdin â min jpg
Metrou Victoriei FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net