Coşmar pentru viitorii şoferi! Sunt programați la examen după luni de zile

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Situaţie revoltătoare pentru obţinerea permisului de conducere. Viitorii şoferi sunt obligaţi să aştepte şi patru luni până să fie programaţi la proba de traseu, după ce au promovat examenul scris. Instructorii auto atrag atenţia că elevii îşi pot pierde îndemânarea dacă timp de câteva luni nu conduc.

Au luat „sala”, însă nu pot da proba de traseu. Este situaţia a sute de elevi ai şcolilor de şoferi din Bucureşti şi nu numai, care au fost programaţi abia spre sfârşitul verii pentru susţinerea probei practice. De vină pare să fie numărul mic de poliţişti examinatori. În acest timp, expiră certificatul de cazier obligatoriu pentru examen, iar cursanţii sunt nevoiţi să obţină un alt document. În plus, mulţi dintre aceştia sunt nevoiţi să bage mâna în buzunar ca să-şi plătească alte ore de conducere deoarece îşi pierd îndemânarea la condus cât timp sunt nevoiţi să aştepte până să dea examen.

„Am început şcoala în octombrie 2016. Am dat sala în decembrie. Am fost programată pentru traseu pe 7 martie 2017. M-am gândit că au fost Sărbătorile de iarnă, zăpezile urâte din luna februarie şi în martie o să fie perfect să dau examenul practic. Spre începutul lunii martie mi-am mai luat 5 şedinţe cu instructorul meu. Ca să fiu sigură că mă perfecţionez. Am picat însă la prima probă de traseu. Pe bună dreptate pentru că nu am acordat prioritate. Nu te joci cu aşa ceva! Apoi am făcut repede cele trei şedinţe obligatorii şi m-am grabit să mă înscriu din nou la examen. Surpriză însă: am fost programată pe 9 august”, spune revoltată o tânără.

Mai multe, pe adevărul.ro

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net