Câtă suferinţă! Conectată la un aparat care-i drenează rana, o mămică din Piteşti speră ca, într-o bună zi, să-şi poată ţină în braţe copilul născut în urmă cu un an. Abdomenul ei e un crater, din cauza complicaţiilor survenite după cezariană. Femeia a trecut prin alte cinci intervenţii chirurgicale, însă rana e tot deschisă.


Manuela (35 de ani) este profesor de limbi străine, dar lucrează la o firmă de IT şi este mama a doi copii. Mihnea, 7 ani, şi Ayan, un an. Pe cel mic l-a adus pe lume printr-o operaţie de cezarană în noiembrie, anul trecut, iar până în ziua de azi nu l-a ţinut niciodată în braţe. Pentru femeia care are doar 40 de kilograme, fiecare efort înseamnă o durere cumplită şi un risc imens. Deşi ultimele 12 luni i-au adus doar deznădejde, Manuela speră ca într-o bună zi să poată face singură lucrurile obişnuite pe care le face o mamă.

"Uterul era plin de sânge"

Chinul a început în noiembrie 2016, când l-a adus pe lume pe Ayan, la Spitalul Judeţean din Piteşti. “Cezarania am făcut-o într-o sâmbătă. Era a doua pentru mine, pentru că şi băiatul cel mare a venit la fel pe lume. Ceva s-a întâmplat în sâmbăta aia, pentru că am început să mă simt rău”, îşi aminteşte Mihaela. “După ce m-au mutat de la ATI, pe secţia Maternitate, pentru că venise o urgenţă, am rămas nesupravegheată. Burta mi se întărise şi începuse să se umfle. Medicul la care am făcut cezariana (n.r. - Marcel Buzatu) mi-a zis că e normal. Am stat aşa până luni dimineaţă, când am fost preluată la ATI, după ce soţul şi soacra mea m-au găsit înţepenită. În tot timpul ăsta eu n-am primit oxigen. Mi-amintesc că tot leşinam şi o asistentă învăţase o altă pacientă, colegă de salon, să mă stropească şi să mă ventileze cu o coală de hărtie. Când m-au văzut învineţită, mi-au făcut un computer tomograf. Uterul meu era plin de sânge, pentru că la cezariană doctorul îmi atinsese două vase de sânge. Am aflat ulterior, când m-au redeschis. Doctoriţa de la Terapie Intensivă a rămas uimită. Mi-a zis că în toată experienţa dumneaei n-a avut un pacient căruia să nu i se poată măsura hemoglobina. Nu avea ce să mai măsoare. Sângele meu era în uter. Luni, marţi şi joi m-au deschis din nou, a doua, a treia şi a patra operaţie după cezariană. După zece zile la Terapie Intensivă, m-au dat din nou pe Maternitate. Doctorul n-a venit nici măcar o dată să mă vadă nechemat”, se revoltă femeia, care, la ieşirea din spital, cântărea un pic peste 30 de kilograme.

“Pereţii abdominali au cedat”

„Acasă, alte probleme. Burta a început să mi se deschidă, pe o lungime de 15 cm şi să supureze. Mi se vedeau maţele... Nu ştiam unde să mă duc”, spune Manuela. În marie 2017 a trecut prin cea de-a cincea intervenţie chirurgicală, la un spital privat din Piteşti. „M-am simţit foarte bine la externare şi un pic după, până când pereţii abdominali au cedat. Fiind deschişi de atâtea ori, muşchii mei abdominali n-au rezistat. Am făcut eventraţie. Burta mi s-a umflat din nou. Eram ca în luna a şaptea. Iar nu ştiam unde să mă mai duc”, povesteşte Manuela. 

“Puţeam a hoit”

A ajuns, în cele din urmă la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti. În septembrie, anul acesta, a fost operată din nou. „A şasea oară. Mi-au pus plasă abdominală. Mi-au cusut muşchii abdominali...  O săptămână a stat închisă rana, după care a început din nou să se deschidă. Doctorul care m-a operat mi-a spus: <<Corpul tău respinge plasa. Rana era plină de puroi. Sincer vă spun, puţeam a hoit!”, mărturiseşte femeia. În cele din urmă, pacienta a aflat despre existenţa unui aparat cu vacuum. „E un aparat care videază plaga, un aparat care funcţionează cu nişte bureţei cu ioni de argint - care curăţă şi creează şi o zonă tampon între mediul extern şi rană. Un aparat cu un motoraş, care trage întruna, care stimulează circulaţia sanguină şi reepitelizarea. Am aflat ulterior că acest aparat există şi la noi, la Spitalul Judeţean, însă nimeni nu m-a trimis şi nu mi-a zis de el. A trebuit ca eu, un neica nimeni, să descopăr singură soluţia. A trebuit să dau din coate ca să mi-l procur. M-am descurcat, ca la români, cum am putut”, oftează tânăra.

copiii_manuelei.jpg

Manuela, Pitesti, rana, abdomen, cezariana, copii
Mihnea şi Ayan, băieţii Manuelei

N-a depus plângere

În momentul de faţă, pacienta este urmărită de un medic de la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Deşi această ultimă terapie a ajutat-o cel mai mult, medicii sunt în continuare rezervaţi cu privire la acceptarea de către organismul femeii a plasei montate în interior. „Deşi cu plasa asta am făcut infecţii de care am scăpat între timp, mi-au spus că le este teamă să o scoată, ca să nu creeze o altă leziune”, mai spune femeia, în cazul căreia medicii nu exclud necesitatea unei alte intervenţii chirurgicale. Manuela nu a depus, până acum, nici o plângere: nici împotriva medicului Marcel Buzatu, care i-a  făcut cezariana (numele său figurează - ca a doua mână- şi într-o sesizare de malpraxis din 2013), nici împotriva spitalului.  „Pentru ca îl iubesc pe Dumnezeu, nu fac lucrul acesta. Este singurul motiv. Şi din respect pentru medicii care au luptat pentru viaţa mea, şefa de secţie, doamna doctor Galbenu, şi domnul doctor Ciocănea. Lor le datorez viaţa. Au fost îngerii mei pe patul de moarte”, mai spune femeia.

“Copilul nu înţelege”

Manuela nu-şi doreşte decât să scape de calvar. Ea va cere Ministerului Muncii un alt concediu de creştere a copilului.  „Plânge şi copilul meu. Ridică mânuţele. Ce să-i fac? Nu pot să-l iau în braţe! Nu înţelege copilul de ce... Mă termină faptul că nu-mi pot ţine copilul în braţe. Mulţumesc lui Dumnezeu că am fost echilibrată psihic. Dacă ajungeam şi în depresie, ce mai făceam? Eu n-am avut timp de depresii, de maimuţăreli, de plânsete, pentru că am o familie în spate. Cine-mi face mie de mâncare? Îmi dă statul menajeră? Vreau ca Ministerul Muncii să îmi dea anul pierdut prin spitale, atât”, încheie mama celor doi copii.
 

Citeşte articolul complet şi află reacţia spitalului din Piteşti pe adevarul.ro!

 
 
Loading...

Alte articole