Simbol al sărbătorilor de iarnă, cozonacul s-a aflat dintotdeauna pe masa festivă de Crăciun. Pe lângă preparatele din porc, gospodinele fac cu multă dragoste și îndemânare și această prăjitură tradițională românească. Dacă nu aveți încă o rețetă potrivită pntru cozonac, puteți alege una din cele ce urmează. Însiropat sau nu, glazurat sau cu ciocolată, mirosul acestui desert se simte în fiecare casă de Crăciun.


Cozonac însiropat

Ingrediente pentru Cozonac însiropat

Pentru aluat: 75 g zahăr, 2 ouă, 500 g făină, 100 g unt, la temperatura camerei, 10 g drojdie uscată, 150 ml lapte; Pentru umplutură: 70 g unt, 60 g zahăr, 40 g cacao, 150 g nuci măcinate, 1 ou, pentru uns; Pentru sirop: 70 ml rom sau coniac, 120 ml apă, 150 g zahăr, esenţă de vanilie, după gust.

Mod de preparare pentru Cozonac însiropat

cozonac_insiropat.jpg

cozonac
Cozonac însiropat

Pentru aluat, combini drojdia cu laptele şi amesteci până se dizolvă. Adaugi peste lapte ouăle, zahărul şi untul şi omogenizezi, apoi încorporezi treptat făina. Frămânţi aproximativ 10 minute până obţii un aluat moale, dar nu foarte lipicios. Dacă ai mixer planetar de bucătărie, poţi pune toate ingredientele peste lapte şi să le amesteci până se omogenizează, apoi scoţi aluatul şi-l mai frămânţi 2-3 minute. Îl înfăşori în folie alimentară şi-l dai la rece cel puţin o oră. Pentru umplutură, amesteci untul moale cu zahărul, cacaua şi cu nucile măcinate, până obţii o compoziţie cremoasă. Împarţi aluatul în jumătate şi întinzi, pe masa presărată cu făină, două foi subţiri, de aproximativ 25x40 cm. Ungi fiecare foaie cu umplutura de nucă în strat subţire şi rulezi strâns. Tai fiecare babka pe mijloc, pe lungime. Evită să tai de tot un colţ, iar cele două bucăţi rezultate le împleteşti astfel încât umplutura să fie la suprafaţă. Aşezi fiecare babka în tăvi de cozonac tapetate şi le laşi să crească, într-un loc cald, aproximativ o oră. După ce le ungi cu oul bătut, le coci la 160 °C, 40-45 de minute, până când se rumenesc. Pentru sirop, combini zahărul cu romul şi cu apa. Le pui pe foc mic şi laşi să clocotească până când se dizolvă zahărul, iar siropul începe să se îngroaşe. Îl dai deoparte şi torni esenţă de vanilie, după gust. Scoţi tăvile din cuptor şi ungi fiecare babka cu sirop, cu ajutorul unei pensule. Îl laşi să fie absorbit înainte să mai ungi din nou cozonacii fierbinţi cu sirop. Continui până când termini siropul. Scoţi babka din tavă doar după ce s-a răcit. Sunt mai buni a doua zi.

Cozonac glazurat

Ingrediente pentru Cozonac glazurat

Pentru aluat: 600 g făină, 50 g unt, 300 ml lapte, 30 g drojdie, 125 g zahăr, 1 praf sare; Pentru umplutură: 500 g gem de prune, 200 g nuci măcinate, 1 lingură cacao, 50 g zahăr; Pentru glazură: 150 g zahăr pudră, 1 lingură zeamă de lămâie, 2 albuşuri, apă. 

Mod de preparare pentru Cozonac glazurat

cozonac-glazurat.jpg

Cozonac glazurat

Mixezi untul cu 100 g de zahăr până devin o cremă. Separat, amesteci drojdia cu restul de zahăr, sarea, apoi încorporezi cele două compoziţii în făină. Torni laptele călduţ şi frămânţi până obţii un aluat elastic, nelipicios. Îl acoperi cu un prosop şi-l laşi deoparte, la loc cald, până îşi dublează volumul. Pentru umplutură, amesteci nucile măcinate cu zahărul şi pudra de cacao. Adaugi la final gemul şi amesteci până se încorporează toate ingredientele. Împarţi aluatul în patru părţi egale. Întinzi fiecare bucată pe masa tapetată cu făină, o umpli cu amestecul de gem cu nuci şi o rulezi. Împleteşti câte 2 suluri şi le pui într-o tavă tapetată. Le dai la cuptorul preîncălzit aproximativ 40 de minute, până trec testul scobitorii. Pentru glazură, amesteci zahărul pudră cu zeama de lămâie şi le pui la foc mic. Adaugi apă treptat, amestecând cu un tel până obţii o pastă. La final, încorporezi albuşurile bătute spumă în prealabil. Decorezi cu glazura de zahăr.

Cozonac cu ciocolată 

Ingrediente pentru Cozonac cu ciocolată

Pentru aluat: 1 kg făină, 350 ml lapte, 300 g unt, 5 ouă, 300 g zahăr, 1 cub drojdie proaspătă, 1 pliculeţ zahăr vanilinat, 1 linguriţă sare; Pentru umplutură: 300 g alune fără sare, 125 g frişcă, 400 g ciocolată neagră.

Mod de preparare pentru Cozonac cu ciocolată

cozonac-cu-ciocolata.jpg

Cozonac cu ciocolată

Într-un castron torni 50 ml de lapte cald şi-l amesteci cu o lingură de zahăr. Adaugi drojdia proaspătă şi dai maiaua la loc cald 20 de minute. Separat, amesteci 150 g de făină cernută cu restul de lapte, torni maiaua şi omogenizezi. Compoziţia o dai la loc cald o oră, până îşi dublează volumul. Separi gălbenuşurile de albuşuri. Mixezi gălbenuşurile cu sarea şi cu restul de zahăr până devin o cremă. Baţi albuşurile spumă. Aceste două amestecuri le adaugi, separat, la compoziţia cu făină. Presari, treptat, restul de făină, adaugi untul ţinut la temperatura camerei, praful de sare, zahărul vanilinat şi începi să frămânţi până obţii un aluat moale, pufos şi nelipicios. Când este gata, îl acoperi cu folie şi cu un prosop şi-l dai deoparte, până îşi dublează volumul. Pentru umplutură, topeşti ciocolata mărunţită pe baie de aburi împreună cu frişca, apoi o dai deoparte, la răcorit. Împarţi aluatul în trei, apoi îl întinzi în foaie. Pui pe fiecare ciocolată, o întinzi, presari o parte din alunele zdrobite, mai păstrezi şi pentru decor. Rulezi, procedezi astfel şi cu celelalte bucăţi de cocă. Aşezi aluatul într-o tavă tapetată şi-l ţii la loc cald încă o oră. Dacă vrei, îl crestezi din loc în loc, presari restul de alune, apoi îl dai la cuptor, încins în prealabil, 45 de minute, până se rumeneşte.

Cozonac rapid fără frământare 

Ingrediente pentru Cozonac rapid fără frământare

1 kg făină, 600 ml lapte cald, 6 gălbenuşuri, 250 g zahăr, 200 g unt, 20 g drojdie uscată, 200 g stafide, 1 linguriţă esenţă vanilie, 1 linguriţă esenţă rom, coaja de la 1 portocală şi 1 lămâie, 1/2 linguriţă sare; Pentru umplutură: 6 albuşuri, 600 g nucă mărunţită, 200 g zahăr pudră, 4 linguri cacao.  

Mod de preparare pentru Cozonac rapid fără frământare

cozonac_rapid_fara_framantare.jpg

Cozonac rapid fără frământare

Pentru început, dizolvă drojdia în laptele călduţ, cu 2 linguri de zahăr şi lasă totul deoparte. Când drojdia s-a umflat, pune restul de zahăr, aromele, untul topit, gălbenuşurile şi sarea. Încorporează uşor făina cernută şi stafidetele şi frământă doar până obţii un aluat omogen, 2-3 minute. Pune aluatul într-un recipient şi dă-l la frigider pentru maxim 24 de ore, de preferat peste noapte. Scoate aluatul înainte cu 30 de minute de a lucra cu el, apoi prepară umplutura. Bate bine albuşurile spumă apoi pune nuca, cacaua şi zahărul pudră.Împarte aluatul în 4 părţi egale, pe blatul uns cu ulei, întinde 2 bucăţi în dreptunghiuri şi unge-le cu jumătate din compoziţie. Rulează fiecare bucată şi uneşte câte 2 între ele. Dă la cuptor tăvile pentru 40-45 de minute la 170 de grade sau până ce trece testul scobitorii.

Cozonac moldovenesc cu nucă 

Ingrediente pentru Cozonac moldovenesc cu nucă

Pentru aluat: 1,2 kg făină, 2 cuburi drojdie proaspătă, 4 ouă, 100 g unt, 500 ml lapte, 200 g zahăr, 100 ml ulei, 3-4 plicuri zahăr vanilat, 1 linguriţă esenţă de rom, coajă de lămâie, după gust; Pentru umplutură: 500 g nuci, 2-3 linguri cacao, zahăr, după gust, 1 linguriţă esenţă de rom, 1 ou, pentru uns. 

Mod de preparare pentru Cozonac moldovenesc cu nucă

cozonac_moldovenesc_cu_nuca.jpg

Cozonac moldovenesc cu nucă

Freci drojdia cu 2-3 linguri de zahăr, adaugi 2 linguri lapte cald şi făină cât să obţii o pastă. Laşi maiaua să crească până când îşi dublează volumul, apoi o pui peste făina cernută. Adaugi un ou şi trei gălbenuşuri, untul topit, uleiul, aromele şi începi să frămânţi. Torni treptat laptele cald, în care ai dizolvat zahărul. Frămânţi până când obţii un aluat moale, dar care nu se mai prinde de marginile vasului. Îl acoperi şi-l laşi să crească până când îşi dublează volumul. Macini nuca şi o amesteci cu albuşurile rămase, adaugi cacaua, arome şi zahăr după gust. Împarţi aluatul în jumătate şi întinzi două foi cu mâna. Ai grijă să ungi suprafaţa de lucru cu ulei sau unt moale, pentru a nu se prinde aluatul. Pui pe fiecare foaie jumătate din cantitatea de nucă, o întinzi şi rulezi cozonacii. Îi aşezi în tăvi tapetate şi-i laşi să crească 30 de minute, apoi îi ungi cu ou şi-i dai la cuptor, până când se rumenesc, scrie clickpoftabuna.ro

 

Citește și: 

6 delicii pentru masa de Crăciun

Coșul mediu de cumpărături a fost de 50-60 de lei, în 2020. Ce preparate din porc sunt în topul preferințelor românilor

 
 
Loading...