Crucea Caraiman. Imagini în premieră din muzeul amenajat pe munte, la 2.291 m altitudine. Când va fi deschis pentru vizitatori

Ultima actualizare:

    Crucea Caraiman, după reabilitare
Crucea Caraiman, după reabilitare

Crucea aflată pe Vârful Caraiman este gata să-și primescă vizitatorii. Lucrările la soclu sunt terminate, la fel și amenjarea muzeului din interior, care adăpostește imagini din Primul Război Mondial, dar și din timpul construcției de acum 93 de ani. Moderna expoziție, aflată la 2.291 m altitudine, ar putea fi deschisă în septembrie.

S-a lucrat timp de patru ani la Crucea Caraiman. Monumentul comemorativ ridicat în cinstea eroilor români din Primul Război Mondial în urmă cu 93 de ani a fost reabilitat.


    Fațada soclului Crucii Caraiman a fost refăcută
Fațada soclului Crucii Caraiman a fost refăcută

A fost refăcut soclul din piatră, dar și partea metalică, în plus, pentru prima dată crucea care se ițește semeață de pe vârful Munțiilor Bucegi se va putea vizita în interior.

Potrivit proiectului, au fost amenjate două camere muzeale, unde au fost expuse imagini care arată faptele de vitejie ale soldaților noștri din Primul Război Mondial, un portret cu Regina Maria, care s-a aflat pe front, la căpătâiul soldaților răniți, dar și fotografii de la construcția monumentului, de acum 93 de ani. Truda muncitorilor, care aduceau materialele de jos, de la poalele muntelui, cu măgarii.


    Lumini speciale încadrează tablourile de pe pereții muzeului
Lumini speciale încadrează tablourile de pe pereții muzeului

Nici în zilele noastre nu a fost ușor. Doar cu elicopeterul s-au putut transporta cele necesare, iar din cauza temperaturilor extrem de scăzute, lucrările s-au executat numai în perioadele calde, din iulie până în septembrie.

Astfel că oamenii de pe șantierul de la cota 2.291 au fost nevoiți să tragă tare ca să se încadreze în timp.

Și au reușit! Deși, construcția ar trebui să fie gata în septembrie 2022, iată că va fi redată publicului chiar luna viitoare, cu un an înainte.

Intrarea la muzeul Crucii Caraiman va fi gratuită

Muzeul se va putea vizita gratuit și, pe lângă tablouri, va predomina informația digitizată, fondul sonor și alte facilități de informare moderne.


    A doua încăpere a muzeului Crucii Craiman
A doua încăpere a muzeului Crucii Craiman

Ministerul Apărării a reușit să acceseze fonduri europene, cofinanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare de aproape 20 de milioane de lei. Pentru ca acest monument de Cartea Recordurilor să strălucească din nou.

Important de știut este că obiectivul turistic din Prahova va fi păzit non-stop de jandarmii montani și va reveni în administrarea Primăriei Bușteni.


    Încăperile muzeului au fost dotate cu sisteme de climatizare, pentru ca temperatura din exterior să nu afecteze lucrările expuse
Încăperile muzeului au fost dotate cu sisteme de climatizare, pentru ca temperatura din exterior să nu afecteze lucrările expuse

Ca să o vizitați aveți două variante de traseu: fie urcați cu telecabina din Bușteni până la Babele și de aici o luați pe jos o oră-o oră și jumătate, fie mergeți cu mașina, pe TransBucegi, până la Piatra Arsă, după care faceți o drumeție de aproximativ două ore.   

Povestea Crucii de pe Vârful Caraiman

Aceasta este de forma unei cruci latine, având o înălțime de 39,3 metri și a fost construită între anii 1924-1928, în apropiere de Vârful Caraiman, la altitudinea de 2.291 m, pentru a cinsti memoria celor 30.000 de militari români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei, în Primul Război Mondial.


    Muzeul a fost dotat și cu o plasmă, pentru a oferi publicului informații istorice în format digital
Muzeul a fost dotat și cu o plasmă, pentru a oferi publicului informații istorice în format digital

În puținele informații documentare rămase despre acest monument, se afirmă faptul că structura metalică ar fi fost construită din elementele metalice provenite din demontarea podurilor distruse în Primul Război Mondial. Alte denumiri sub care este întâlnit monumentul sunt: Crucea Eroilor Neamului, Monumentul Eroilor de pe Caraiman sau popular, Crucea de pe Caraiman.

93 de la ridicarea Crucii Craiman

Anul acesta se împlinesc 93 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului. Regina Maria şi tânăra regină Elena, mama regelui Mihai, s-au interesat îndeaproape de mersul construcţiei.

Ca urmare a demersurilor pe care Alexandru Dan Bartoc le-a făcut în urmă cu opt ani, crucea a fost desemnată de către Guinness World Records ca fiind monumentul aflat la cea mai mare altitudine din lume.

Ultima certificare datează din 14 august 2013.

Citește și: 

Crucea de pe Vârful Caraiman a fost restaurată de Ministerul Apărării și va fi resfințită pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei

Ne mândrim! Avem cea mai mare cruce din lume, pe Caraiman!

image
image
image
image
image
image
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net