Cea mai mare catastrofă nucleară din istoria omenirii, înregistrată la 26 aprilie 1986, la Cernobîl, în urma exploziei reactorului patru al centralei atomoelectrice sovietice din zonă, a afectat în cei 30 de ani scurși déjà de la incident, viața a circa cinci milioane de oameni.


Nici până azi, după trecerea a trei decenii, nu există o statistică clară a victimelor accidentului. Ceea ce se știe cu certitudine e că Ucraina, în primul rând, apoi Belarus și celelalte țări din apropierea Uniunii Sovietice, deci implicit România, și în final întreaga Europă, din Scandinavia și până la Marea Mediterană, au fost afectate de norul radioactiv creat în urma exploziei nucleare de la Cernobîl, cauzată de un lanț de erori umane. Ulterior, aveau să fie descoperite efecte ale exploziei și în zona Asiei, dar și a Americii de Nord.

Imagini cu primele efecte ale exploziei

  • 30 de ani de la drama de la Cernobil
    Copiii au fost cele mai neajutorate victime ale efectelor radiațiilor produse în urma exploziilor de la centrala atomoelectrică de la Cernobîl
    foto: AP
  • 30 de ani de la drama de la Cernobil
    Nimeni nu știe nici azi, la 30 de ani de la consumarea tragediei de la Cernobîl, numărul exact al populației civile afectată de norul radioactiv apărut în urma exploziei
    foto: AP
  • 30 de ani de la drama de la Cernobil
    Grădinițele din orașul Pripiat, cel mai apropiat de centrala de la Cernobîl, au fost evacutae în grabă și abandonate pentru totdeauna
    foto: AP
  • 30 de ani de la drama de la Cernobil
    Puțini își mai amintesc de cei care au murit în accidentul de la Cernobîl sau în zilele imediat următoare, în tentativa disperată de a opri radiațiile nucleare
    foto: AP
  • 30 de ani de la drama de la Cernobil
    Radiațiile au rămas și azi, la trei decenii după consumarea accidentului, inamicul public numărul 1 în zonă
    foto: AP
  • 30 de ani de la drama de la Cernobil
    Totul a rămas fără viață în orașul Pripiat, cel mai apropiat de Cernobîl, evacuat în grabă de autorități la circa două zile după accident
    foto: AP
  • 30 de ani de la drama de la Cernobil
    Semne ale unei epoci apuse, ce a încercat, fără succes, să controleze energia nucleară în numele cuceririlor comuniste
    foto: AP
  • 30 de ani de la drama de la Cernobil
    Simbolul Crucii și cel al prezenței radiațiilor nucleare domină și azi zona de securitate impusă de autorități acum 30 de ani
    foto: AP
1/8

 

În anul 2000, spre exemplu, autoritățile ucrainiene ieșite între timp de sub influența politică a Moscovei, apreciau că circa 3,4 milioane de persoane suferiseră de pe urma acestui teribil accident.

Sovieticii au ținut ascunse mai bine de trei zile detaliile catastrofei

În primele ore de la producerea accidentului cuvântul de ordine pe întreaga suprafață a Uniunii Sovietice vizavi de cele întâmplate în nordul Ucrainei a fost mușamalizarea. La Moscova, stăpân atotputernic era Mihai Gorbaciov, cel pe care istoria avea să-l consemneze drept ultimul președinte al Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) și care avea peste puțin timp să pună în practică celebra sa Perestroika, de reformare a regimului comunist.

În aprilie 1986 însă Gorbaciov a rămas la fel de zgârcit în informații ca și predecesorii săi de temut, foarte puțin dispuși să facă publice eșecurile teribile ale regimului pe care îl conduceau. Căci drama de la Cernobîl avea și ea să contribuie la căderea regimului comunist, trei ani mai târziu, în aproape întregul bloc communist din Europa central și de sud-est. În cele din urmă URSS însăși avea să se destrame cinci ani mai târziu, sub privirile neputincioase ale aceluiași Gorbaciov. 

România nu a scăpat nici ea de efectele accidentului nuclear de la Cernobil. Ea a intrat în rândul primelor țări europene afectate, alături de Polonia, Germania, Austria, Elveția și nordul Italiei. În plus, regimul comunist de la București, condus de Nicolae Ceaușescu, intrat ulterior în istorie drept ultimul șef de stat comunist al românilor, nu s-a grăbit în primele zile să informeze oficial populația.

Românii au aflat despre explozie de la Radio Europa Liberă

Existau însă ceva informații, întrucât agențiile de presă și posturile de radio și televiziune străine susțineau cu îndârjire, spre disperarea sovieticilor, că în URSS avusese loc o puternic explozie nucleară, ce dusese la formarea unui imens nor radioactiv ce amenința o mare parte a Europei. Românii ciuleau urechile iar cu atenție la „Europa Liberă”. Abia la 29 aprilie presa sovietică a recunoscut cu jumătate de gură accidentul, vorbind însă despre doar despre două victime.

Câteva zile mai târziu, la 1 mai 1986, agenția de presă oficială a României, Agerpres, anunța că „Comitetul Central al Partidului Comunist Român, sub președinția tovarășului Nicolae Ceaușescu, a analizat situația creată a accidentului produs la central atomoelectrică de la Cernobîl, zona Kiev”. Depeșa indica faptul că autoritățile române înregistraseră déjà unele creșteri ale radioactivității peste limitele normale în nord-estul țării și adăuga că se instituise un colectiv de partid și de stat, condus de Elena Ceaușescu („primul intelectual” al țării în epocă prin natura meseriei sale de cercetător chimist). 24 de ore mai târziu, chiar de Ziua Tineretului, o altă depeșă Agerpres, indica că radiațiile crescuseră nu doar în județele Iași și Suceava, dar și în Cluj și Mureș și chiar municipiul București.

Prin urmare, se recomanda populației, cu jumătate de gură, folosirea apei potabile exclusiv din rețeau urbană, din puțurile de mare adâncime sau apa mineral. De asemenea, legumele și fructele trebuia a fi insistent spălate înainte de consum, în timp ce animalele, dar și furajele urmau și ele a fi cu atenție protejate împotriva unui adversary niciodată clar conturat.

Iodura de potasiu, o pastila la modă în epocă

Din 2 mai, și-a făcut apariția pastila de iodură de potasiu ce a fost, preț de câteva săptămâni, cel mai bun aliat al populației de până la 18 ani. Peste tot plana deja amenințarea cancerului, în special a celui tirodian. Deși nu avem nici până azi date certe privind numărul românilor care au avut de suferit ca urmare a accidentului de la Cernobîl, există specialiști care apreciază că numărul în creștere al cazurilor de leucemie și de cancer osos înregistrat în ultimul deceniu al secoullui trecut în rândul populației din zona Moldovei se datorează exclusive efectelor exploziei de la Cernobîl.

În epocă românii nu au băgat prea mult în seamă comunicarea oficială. Au încercat să se protejeze singuri, mai ales în prima săptămână a lui mai, când s-a dat alarma din gură-n gură. Pastilele de iod deveniseră extrem de căutate în farmacii, tifonul părea de nelipsit de la gura sugarilor, iar femeile gravide ale momentului și-au făcut zeci de analize pentru a încerca să afle dacă și cum le fusese afectată sarcina. Ceea ce e sigur e că nu avem nici până azi un studiu la nivel național care să ateste incidența creșterii cancerului în România după accidentul de la Cernobîl.

Pe plan local au existat ceva încercări temerare, care vorbesc despre aceste consecințe, cum ar fi spre exemplu, studiul făcut de o echipă de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca ce prezintă incidența cancerului tiroidian la copii, pe cazuistica institutului, de circa 2000 de cazuri, între anii 1970 – 2010.

Primele ore după teribila explozie 

În epocă, la București au continuat să fie date publicității rapoarte vagi privind controlul radioactivității locale până după mijlocul lunii mai 1986. În fapt, dacă ar fi să credem autoritățile comuniste din epocă, nivelul radioactivității în România scăzuse încă din jurul datei de 5 mai, datorită „unei circulații atmosferice favorabile”. De asemenea, Nicolae Ceaușescu nu a apelat niciodată, în special în zonele de graniță dintre România și fosta Uniune Sovietică la vreo acțiune de evacuare a populației românești.

Ceea ce e de remarcat e că catastrofa nucleară de la Cernobîl nu reușise să schimbă agenda politică din România, Partidul Comunist pregătindu-și la acel început de mai 1986 marcarea cu fast, ceea ce și avea să facă de altfel, a 65 de ani de la înființarea sa. Ceaușescu nu și-a dorit niciodată asta și probabil a existat și o teamă de necunoscut, România nemaiconfruntându-se cu o asemenea situație de criză în istoria ei!

Istoria înainte și după Cernobîl

Ușor, ușor, regimul comunist a trecut sub anonimat evenimentul și consecințele sale în mai puțin de trei săptămâni de la consumarea sa. Singurul personaj care și-a permis să-l mai aducă în atenția publică a fost și singurul care putea să facă acest lucru fără a suporta consecințe. La 8 mai 1986, în cuvântarea rostită cu ocazia aniversării a 65 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român, „cel mai iubit fiu al patriei”, Nicolae Ceaușescu își păstra aura de dizident construită în ochii liderilor occidentali cerând, la București, „aflarea adevărului despre cele întâmplate la Cernobîl”.

În opinia sa, „avaria (sic!!!) gravă produsă la central energetic nuclear de la Cernobîl, din regiunea Kiev, pune în evidență marele pericol pe care îl reprezintă pierderea de sub control a energiei nucleare”. Dorința sa de a afla adevărul era trecută total sub tăcere câteva săptămâni mai târziu, când Ceaușescu se afla în vizită oficială la Moscova, la invitația omologului său rus.

La 30 de ani de la consumarea celei mai grave catastrofe nucleare din istoria umanității ceea ce știm sigur legat de această tragedie e un singur lucru, acela că istoria poate fi împărțită până la Cernobîl și după Cernobîl!

Loading...