Cum schimbă pandemia pelerinajul de la Sfânta Parascheva

Ultima actualizare:

    Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Tradiționalul pelerinaj de ziua Sfintei Parascheva, de la Iași, unde an de an se adună zeci de mii de credincioși să se închine moaștelor, va avea loc și anul acesta. Cu regului stricte de distanțare, măști, dezinfectant pentru mâini și picioare puse la dispoziția pelerinilor, evenimentul va debuta pe 8 octombrie.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi-a asumat organizarea pelerinajului de Sânta Parascheva, în condiţiile date de actuala pandemie. Cu unele modificări organizatorice, procesiunea religioasă va începe mai devreme decât în ceilalți ani și va dura o săptămână, pentru a se evita o concentrare foarte mare a credincioșilor de-a lungul a doar câteva zile. Racla cu moaştele Cuvioasei va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană şi depusă în baldachinul special amenajat încă din data de 8 octombrie şi va rămâne acolo timp de o săptămână, până pe 15 octombrie, scrie adevarul.ro.

Racla cu sfintele moaşte, purtată de o maşină în procesiune pe străzi 

Momentul tradiţional „Calea Sfinţilor” va avea o altă desfăşurare, întrucât nu este permisă prezenţa mulţimilor de credincioşi. Racla cu sfintele moaşte va fi purtată de o maşină în procesiune pe străzile mai importante din toate cartierele oraşului. Credincioşii din Iaşi vor putea astfel să privească şi de la nivelul ferestrelor şi al balcoanelor acest „pelerinaj” deosebit al Sfintei Cuvioase Parascheva. Apoi, în timpul pelerinajului, va exista un culoar de acces către sfintele moaşte care să asigure păstrarea distanţării fizice. După ce vor trece de baldachinul care va adăposti racla cu sfintele moaşte, tot printr-un culoar separat, pelerinii vor fi îndrumaţi către ieşirea din zona Ansamblului Mitropolitan.

Măști și dezinfectant pentru pelerini 

Vor fi puse la dispoziţia pelerinilor măşti oferite de voluntari la intrarea pe culoarul de acces şi pe parcursul rândului. ”De-a lungul traseului pelerinilor, vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini, iar înainte de a se apropia de zona baldachinului, credincioşii vor trece şi peste covoraşe dezinfectante. Fiecare închinător va primi un pachet ambalat şi oferit în condiţii stricte de igienă care va conţine câte o iconiţă, un acatist al Sfintei Parascheva şi o sticluţă de aghiasmă”, spun reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Staționarea interzisă în Catedrala Mitropolitană 

Nici în interiorul Catedralei Mitropolitane, nici în curte nu se va putea staţiona, spre a evita astfel grupurile şi aglomeraţia de persoane. „Îi rugăm pe pelerinii care vin la Iaşi să se asigure că au cazare întrucât anul acesta nu vom putea oferi găzduire la enoriaşi din parohiile ieşene sau în lăcaşurile de cult”, mai arată sursa citată. În data de 14 octombrie 2020, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi. Anul acesta nu vor fi aduse nici din ţară, nici din străinătate alte sfinte moaşte sau relicve sfinte. 

Citește și: 

Începe pelerinajul la Sfânta Parascheva. 7 reguli care vă ţin departe de spital

Sfânta Parascheva 2018. Programul pelerinajului de la Iași

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net