Prazul este simbolul naţional al oltenilor, făcut celebru de marele actor Amza Pellea în savuroasele momente cu Nea Mărin. Există multe metode de a găti mâncarea de praz, dar oltenii par să aibă cea mai dietetică variantă.


Un preparat de post delicios, mâncarea de praz. Oltenii au cea mai bună rețetă, scrie adevarul.ro.

Cum se prepară mâncarea de praz oltenească

Pentru a găti o mâncare delicioasă aveţi nevoie doar de 2-3 fire de praz, 3 cepe, o mână de măsline negre şi 2-3 linguri bulion de casă.  

Modul de preparare

  • Se pune într-o cratiţă foarte puţin ulei amestecat cu puţină apă şi se aruncă ceapa tocată mărunt peste care se presară puţină sare.
  • Prazul se spală foarte bine, se curăţă de frunzele deteriorate şi se taie bucăţi nici prea mari, dar nici foarte mici.
  • Când ceapa a devenit aurie, se pune în cratiţă şi prazul, adăugând şi nişte apă.
  • Se lasă pe foc până când foile de praz sunt moi şi se adaugă puţin câte puţin apă de câte ori este nevoie.
  • Când prazul a început să devină moale, se adaugă măslinele, după care se lasă să mai fiarbă câteva minute, iar la final se pune bulionul, încă puţină sare dacă este nevoie, piper şi pătrunjel.
  • Optional, puteţi pune şi 2-3 căţei de usturoi sau felii de lămâie.

Citește și:

Trei reţete delicioase cu leurdă, ”usturoiul ursului”

Cum se fac cele mai bune sarmale de post. Reţeta Sandei Marin

 
 
Loading...
Citeste tot despre: