Cum va fi vremea până pe 5 aprilie

Ultima actualizare:

    Primăvara vine după 12 martie
Primăvara vine după 12 martie

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea până pe 5 aprilie, iar veștile sunt bune. Doar săptămâna aceasta va mai fi frig. Căci de vineri, ne vom bucura, în sfârșit, de primăvară.

O ultimă răbufnire a iernii a adus în sudul țării ninsori abundente, iar în București avem zăpadă ca-ntr-o zi de Crăciun. Din fericire va fi și ultima ninsoare din acest sezon rece. Căci vremea rea nu va ține prea mult. Doar săptămâna aceasta. Din 12 martie, temperaturile cresc și se vor încadra în normalul acestei perioade. În sfârșit, vom putea spune că a venit primăvara!

Vremea până pe 5 aprilie. Când se încălzește

În următoarele săptămâni, vremea își va reveni din punct de vedere termic iar termometrele vor arăta valori normale pentru luna martie. Lucrurile stau la fel de bine și din punctul de vedere al precipitațiilor care se vor  încadra și ele  în limitele cunoscute acestei perioade de primăvară. Mai avem de tras puțin, o săptămână. Apoi, ne vom bucura de soare și valori de până la 15 grade.

Prognoza meteo pentru săptămâna 8-15 martie: mai frig în sudul țării

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în zonele de sud ale României. Tot aici se anunță și precipitații mai abundente. Astfel, meteorologii spun că regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile sudice, deficitar în nord-est, iar în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Vremea între 15 - 22 martie: meteorologii anunță ploi 

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în zona Carpaților Meridionali. Cu alte cuvinte, va trebui să ne pregătim umbrelele căci va ploua puțin mai mult decât în mod normal. 

Săptămâna 22 - 29 martie: vremea își intră în normal

Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval se va situa în jurul celui normal pentru această săptămână, la nivelul întregii țări.

Vremea până pe 5 aprilie 

Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. 

image
image
image
image
image
image
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
image
actualitate.net
image
actualitate.net