După votul de ieri al moțiunii de cenzură, știm că Viorica Dăncilă este, deocamdată, ultimul prim-ministru al României, din lista de 67 de premieri pe care i-a avut țara, din momentul instituirii guvernului unic al Principatelor Unite, la 15 februarie 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Dar câți mai știm cine a fost întâiul prim-ministru, șeful acelui prim guvern unic al României Mici? A fost vorba de Barbu Catargiu, urmaș al unei vechi familii boierești muntene. Catargiu a fost și întâiul prim-ministru român care a fost asasinat în timpul mandatului, la 20 iunie 1862, după doar 4 luni de guvernare.


Barbu Catargiu (sau Catargi) s-a născut la 26 octombrie 1807 într-o veche familie boierească, în localitatea Maia, Ialomița, o moșie ce fusese stăpânită pe vremuri chiar și de Mihai Viteazul. A fost fiul marelui vornic Ştefan Catargiu şi al Ţiţei (Stanca) Văcărescu, fiica banului Barbu Văcărescu, fiind descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu, cel ridicat în 1992 printre sfinții Bisericii Ortodoxe Române. Între anii 1825 şi 1834, Catargiu a trăit în străinătate, cu precădere în Franţa. A urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie şi economie politică la Paris. Revenit în ţară în 1834 a frecventat cercurile "Societăţii Filarmonice", alături de Ion Câmpineanu, Ion Heliade Rădulescu etc. Îşi începe activitatea politică ca adversar al domnitorilor Alexandru Ghica şi Gheorghe Bibescu, deşi cu ultimul era înrudit. Din 1837 devine membru în Adunarea Obştească a Ţării Româneşti, iar cinci ani mai târziu, este numit director la Departamentul Dreptăţii (Justiţie), apoi ridicat la rangul de clucer, un rang boieresc acordat celor care, cel puțin în perioada medievală, se îngrijeau de aprovizionarea Curții Domnești. S-a căsătorit cu Ecaterina Virginia Palavicini, care avea origine rusă. Cuplul a avut un singur copil, o fată, Mariţa, care avea să se mărite cu consulul Franţei la Bucureşti, Louis Beclard.

statuie-barbu-catargiu-loc-original.jpg

Statuia lui Barbu Catargiu, opera artistului italian Raffaello Romanelli, a fost amplasata initial la baza Dealului Mitropoliei, in apropierea locului unde a si fost asasinat
Statuia lui Barbu Catargiu, opera artistului italian Raffaello Romanelli, a fost amplasată inițal la baza Dealului Mitropoliei, în apropierea locului unde a și fost asasinat

A fost opozantul alegerii lui Cuza ca domnitor, în 1859

Adversar al măsurilor violente, a refuzat să se implice în evenimentele revoluţionare de la 1848, preferând să facă o călătorie de documentare în Austria, Franţa, Marea Britanie şi în alte ţări din Occident interesându-se de viaţa civilă şi de stat. În timpul domniei lui Barbu Ştirbei ocupă funcţii importante şi se manifestă ca un aprig apărător al boierimii. Calităţile sale oratorice, cultura şi energia sa au făcut să devină o personalitate marcantă a conservatorilor. În perioada luptelor unioniste stă în umbră, astfel că în 1857 nu ia parte la lucrările Adunărilor Ad-Hoc. În 1859 îl susţine pe fostul domnitor Gheorghe Bibescu în alegerea sa ca Domnitor al Ţării Româneşti în detrimentul lui Cuza. Dar, odată cu reușita alegerii lui Alexandru Ioan Cuza în ambele Țări Române, Catargiu și-a pus știința și energia în slujba mecanismului politic al noii Românii. Dar, după cum se va vedea, nu în sensul reformator dorit de Cuza. La 22 ianuarie 1862, după recunoaşterea deplină a Unirii Principatelor Române de către Marile Puteri, domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl desemnează chiar pe Catargiu cu formarea primului guvern unic al ţării, dar nu datorită vreunei simpatii, ci pentru că Barbu Catargiu era șeful grupării conservatoare, reprezentanta intereselor marilor boieri și proprietari de terenuri, cea mai bine reprezentată în parlament.

Prezumtivul asasin nu a fost judecat și condamnat niciodată

În calitate de prim-ministru el a înaintat spre dezbaterea Adunării legislative un proiect de lege agrară, un proiect conservator, care nu avantaja țărănimea, așa cum își dorea însuși Cuza, ci încerca să păstreze privilegiile boierimii. Împotriva lui s-a ridicat întreaga opoziţie liberală şi progresistă, în frunte cu Mihail Kogălniceanu. Proiectul era susţinut însă de majoritatea Adunării, care era alcătuită din mari proprietari.  Opoziţia, dându-şi seama că proiectul va fi votat, deoarece conservatorii aveau majoritatea, a început să organizeze adunări publice şi campanii în presă, atmosfera politică devenind încordată. Opoziţia a hotărât să organizeze o mare demonstraţie populară pe Câmpia Libertăţii de pe Dealul Filaretului, la 11 iunie 1862, când se aniversau 14 ani de la Revoluţia de la 1848. Deputaţii conservatori au cerut guvernului să interzică manifestaţia. Catargiu însuși a declarat chiar la 20 iunie 1862, ziua morții sale: „Voi prefera a fi zdrobit decât a îngădui slăbirea liniştei; voi prefera moartea mai înainte de a călca sau de a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării". Au fost practic ultimele cuvinte – ca o profeție -  rostite de primul-ministru în fața Adunării legislative (Parlamentul de azi), ce-și avea sediul pe Dealul Mitropoliei (azi, Dealul Patriarhiei). În aceeaşi seară, plecând de la sediul Adunării şi negăsindu-şi trăsura la scară, este invitat de Prefectul poliţiei, colonelul Nicolae Bibescu, în trăsura acestuia. În momentul în care trăsura deschisă a ajuns sub clopotniţa de la Mitropolie, s-au auzit două focuri de armă: unul l-a lovit pe Barbu Catargiu în cap, la baza creierului, omorându-l pe loc, celălalt a şuierat pe lângă urechea prefectului. Domnitorul Cuza a fost informat chiar de Nicolae Bibescu că asasinul a reuşit să se facă nevăzut. Catargiu avea doar 54 de ani. Prezumtivul asasin a fost apoi identificat în persoana unui anume Gheorghe Bogati, dar care nu a fost acuzat sau judecat niciodată.Dimpotrivă, acesta s-a îmbogățit subit după data asasinatului și a primit o funcție importantă în Piatra Neamț.

barbu_catargiu_statuie_acum.jpg

Dupa 2000, statuia lui Barbu Catargiu, ce a zacut din 1985 in spatele Casei Scanteii, actuala Casa a Presei Libere, a fost reamplasata în apropierea Dealului Patriarhiei
După 2000, statuia lui Barbu Catargiu, ce a zăcut din 1985 în spatele Casei Scânteii, actuala Casă a Presei Libere, a fost reamplasată în apropiere de Dealul Patriarhiei

Misterul acestei crime persistă și azi, iar bănuielile au planat inclusiv asupra lui Bibescu, ba chiar și asupra lui Cuza, căruia nu i-ar mai convenit acțiunile unui prim-ministru conservator și îndărătnic, ce intrau în totală contradicție cu planurile lui reformatoare pentru țară, așa cum era Barbu Catargiu. Oricum, moartea lui Catargiu este considerată a fi fost un asasinat comandat politic, unul al cărui mister nu a fost pe deplin elucidat niciodată. Barbu Catargiu a fost înmormântat la Maia, locul nașterii sale, pe proprietatea familiei, mormântul rezistând acolo până în ziua de azi. După cum, cu excepția soclului, a rezistat, absolut suprinzător, și statuia (operă a lui Raffaello Romanelli, artist florentin, ce a lăsat multe lucrări în București, printre care și Monumentul Eroilor Sanitari), ce i-a fost înălțată la baza pantei  - mult mai domoală acum un secol și ceva - ce coboară de la Patriarhie, în apropierea locului unde a fost asasinat. În 1985, statuia a fost mutată la „cimitirul de statui” improvizat, din spatele Casei Scânteii (azi, Casa Presei Libere). Abia în 2000, ea a fost recuperată de acolo și amplasată în apropierea locului inițial, în micul rond din fața blocului cu 12 etaje ce obturează azi priveliștea către Patriarhie. Cu siguranță, însă, puțini dintre cei care trec prin zonă știu, de fapt, cine e bărbatul la a cărui statuie se uită. E „doar” Barbu Catargiu, întâiul prim-ministru al guvernului unic al României, cel care deschide o listă de 67 de premieri, la capătul căreia stă, de joi, 10 octombrie 2019, Viorica Dăncilă.

 
 
Loading...