Cutremurător! Copil de patru ani, ucis pe loc de câinele unchiului său

Ultima actualizare:

    La casa unde s-a petrecut tragedia s-au adunat zeci de localnicifoto: Infomm.ro
La casa unde s-a petrecut tragedia s-au adunat zeci de localnicifoto: Infomm.ro

Incident tragic la Sighetu Marmaţiei! Un copil în vârstă de patru ani şi jumătate a fost ucis de câinele unchiului său. Familia micuţului se află în stare de şoc, iar proprietarul patrupedului a dispărut de la locuinţa unde s-a produs incidentul.

Unchiul copilului se întorsese de puţin timp din Italia şi şi-a adus şi câinele cu el. Este vorba despre un exemplar din rasa Amstaff, care, potrivit primelor informaţii, se pare că nici măcar nu este declarat în România. El a fost adus să păzească gospodăria în lucru a familiei. Copilul se află în grijă străbunicilor, iar la un moment dat, în cursul zilei de luni ( 21 august) acesta a ieşit să se joacă cu patrupedul, care s-a repezit direct la gâtul micuţului. Totul s-a petrecut în curtea gospodăriei. Potrivit directorului medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş, câinele i-a secţionat copilului laringele şi traheea, decesul survenind pe loc. Ba mai mult decât atât, fiara a târât corpul inert al micuţului câţiva metri.

Un vecin este cel care a văzut scenele de groază şi a sunat la 112. Străbunicul a încercat să îl scoată din colţii animalului, dar fără succes. Ba chiar a fost şi el muşcat, scrie infomm.ro.

Bunica a povestit că micuţul Luca a ieşit în curte, dar că nimeni nu s-a aşteptat la vreo tragedie, mai ales că băieţelul s-a mai jucat în trecut cu câinele şi nu s-a întâmplat nimic. Proprietarul animalului, în vârstă de aproximativ 18 ani, a dispărut de la momentul tragediei, fiind căutat în prezent de toată lumea. Apropiaţii se tem să nu recurgă la vreun gest extrem. Părinţii săi au fost chemaţi de poliţişti la audieri.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Asigurare locuinta - casa FOTO Shutterstock
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image png
turista vulcan jpg
image png
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă FOTO Mediafax jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net