Darius Vâlcov, urmărit penal pentru divulgarea unui secret de stat

Ultima actualizare:

    Darius Vâlcov a fost pus sub urmărire penală de către procurorii DIICOTfoto: arhiva Click!
Darius Vâlcov a fost pus sub urmărire penală de către procurorii DIICOTfoto: arhiva Click!

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au început urmărirea penală împotriva lui Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă. Acuzația este de divulgare a secretului care periclitează securitatea naţională.

Darius Vâlcov este urmărit penal în dosarul deschis ca urmare a publicării de către consilierul premierului Dăncilă, pe pagina personală de Facebook, a protocolului secret încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii anunţă G4Media.ro, citând surse judiciare.

Urmărirea penală in personam a fost începută de DIICOT pe 27 februarie 2019, iar de atunci Vâlcov a fost citat de două ori la DIICOT, o dată, în martie și a doua oară, în aprilie. De fiecare dată, a refuzat să facă declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere, au declarat aceleași surse.

Ce spune legea despre infracțiunea de care este acuzat Darius Vâlcov

Potrivit articolului 407 din Codul penal, alineatul 3, infracțiunea de care este acuzat Darius Vâlcov se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani. ”Divulgarea, fără drept, a unor documente sau date care constituie informaţii secrete de stat, de către cel care ia cunoştinţă de acestea în afara îndatoririlor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani.”

Dosarul a fost deschis ca urmare a unei sesizări a SRI din data de 28 august 2018. Pe 23 august, Darius Vâlcov a publicat pe pagina sa de Facebook protocolul încheiat între Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) la data de 7 decembrie 2016.

Citește și:

Darius Vâlcov, condamnat la 8 ani de închisoare pentru spălare de bani și trafic de influență

Motivul pentru care Lavinia Şandru a băgat divorţ de Darius Vâlcov

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net