De ce episcopul de Huși poate sluji în continuare și Pomohaci, nu?

Ultima actualizare:

    Episcopul de Huși și preotul Pomohaci se află în centrul unor scandaluri sexuale
Episcopul de Huși și preotul Pomohaci se află în centrul unor scandaluri sexuale

Două cazuri cu tentă sexuală în rândul preoților au scandalizat opinia publică din România. E vorba de cazul episcopului de Huși care a fost filmat în timp ce întreținea relații sexuale cu un tânăr și de preotul Pomohaci, surprins în aceeași ipostază, dar cu un minor. Dacă primul poate sluji în continuare, cel de-al doilea nu mai are acest drept. Iată de ce deciziile Patriarhiei diferă în cele două cazuri asemănătoare!

Biroul de presă al Patriarhiei Române a anunţat printr-un comunicat că acuzaţiile care i se aduc episcopului Huşilor vor fi cercetate în cadrul Sinodului Permanent abia pe 17-18 august. Până atunci, înaltul ierarh va putea oficia în continuare slujbele în biserică.

Pe de altă parte, preotului Cristian Pomohaci i-a fost interzis să mai slujească imediat ce au apărut în presă articole despre înclinaţiile sale homosexuale.

Cele două cazuri în centrul cărora se află preotul Cristian Pomohaci şi episcopului Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, au fost tratate diferit de ierarhii Bisericii Ortodoxe Române. Dacă în primul caz reacţia a fost promptă, iar părintele vedetă TV a fost oprit de la slujire până la clarificarea situaţiei, în speţa episcopului Corneliu deciziile se amână, sub pretextul regulamentelor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net