Se grăbeau spre întâlnirea cu plaja aurie şi cu valurile răcoroase ale Mării Negre, dar au avut parte de un calvar. Autostrada Soarelui a fost, în weekend, scena unor accidente în lanţ. Mulţi au aşteptat platformele pentru ridicarea maşinilor avariate, alţii, mai ghinionişti, au ajuns la spital.


Un carambol în care au fost implicate 55 de maşini a avut loc vineri dimineaţă pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 183, în zona Medgidia, pe sensul de mers către Constanţa. Era ceaţă densă, dar şoferii n-au ţinut cont de faptul că vizibilitatea este redusă şi au mers cu peste 100 de kilometri pe oră.

Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu decese, însă 16 persoane, dintre care şapte copii, au ajuns la spital. Meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a declarat pentru adevarul.ro că fenomenul a fost raportat de staţia de la Medgidia, dar vizibilitatea era la limita emiterii unei alerte. Pe A2, în sensul spre mare, sunt amplasate zece panouri electronice de informare. Toate aparţin Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi ar fi trebuit să-i informeze pe şoferi că este ceaţă densă. Vineri dimineaţă funcţionau însă doar cinci panouri, care au afişat numai mesaje clasice de conducere prudentă, fară să anunţe că vizibilitatea este redusă, dezvăluie stirileprotv.ro.

Panourile ar fi trebuit să-i anunţe pe şoferi şi despre producerea carambolului. Informaţia a fost însă afişată prea târziu. Mesajul “Atenţie! Circulaţie îngreunată Km 183 accident rutier” a început să fie afişat abia de la ora 8.55, potrivit CNAIR, în condiţiile în care tamponările în serie au început să se producă la ora 7.20. 

4_-_tamponare_1.jpg

Ceaţa a dus la coliziuni în serie

Tot vineri, pe A2 a avut loc un accident pe sensul Constanţa - Bucureşti, în jurul orei 12.30. Iniţial, 11 victime fuseseră anunţate de ISU Constanţa, dar evaluarea de pe teren făcută de echipajul de la Ambulanţă a modificat statistica: 10 victime, cu traumatisme minore, care în primă fază au refuzat transportarea la spital. 

Cinci maşini au intrat în coliziune ieri dimineaţă 

Două persoane au fost rănite uşor duminică dimineaţă într-un accident rutier petrecut pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 85, pe sensul spre litoral.  Tamponarea în care au fost implicate două autoturisme a avut loc în dreptul localităţii Dragoş Vodă.. Circulaţia se desfăşoară prin dirijare pe banda de urgenţă. În urma impactului, două persoane au fost rănite uşor. Conform centrului Infotrafic, circulaţia a fost reluată pe cele două benzi. În cazul unui accident pe autostradă, conducătorii auto care încheie coloane de autovehicule ce încetinesc sau opresc brusc sunt sfătuiţi de poliţişti să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei care se apropie din spate să reducă viteza la timp. Pentru reducerea riscului rutier, recomandăm rularea cu viteza adaptată condiţiilor de trafic, semnalizarea intenţiei de schimbare a benzii, iar orice astfel de manevră să fie efectuată după o asigurare corespunzătoare.

 
 
Loading...