De ce sunt cozi imense la permise și când se rezolvă

Ultima actualizare:

    Coada începe din parcarea instituției (Foto: Click!)
Coada începe din parcarea instituției (Foto: Click!)

Cine vrea să prindă un loc în față se trezește cu noaptea-n cap. Primii care au făcut coadă astăzi în fața Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), din Capitală, a ajuns la ora 5.30, cu două ore și jumătate înainte de deschidere.

Vrei să-ți înmatriculezi mașina, să o radiezi, să-ți schimbi permisul, să-ți faci pașaport sau să participi la examenul auto? N-ai decât să stai la coadă.

Zilnic se formează câte două cozi kilometrice, care fac înconjurul clădirii: una pentru Ilfov, alta pentru București.

Indiferent de problema cu care vin, oamenii sunt obligați să îngroașe rândurile și abia după ce ajung în clădire se împrăștie spre cele zece ghișee.

Coada înaintează pe lângă clădirea DRPCIV
Coada înaintează pe lângă clădirea DRPCIV

”Am de plătit taxa de examen și apoi trebuie să intru la sală. Dau examen pentru categoria A. Sunt venit de la ora 7 și la ora 9.30 am reușit să intru în clădire. Am primit bonul de ordine 791. Abia au ajuns la 720. E groaznic, îmi vine să plâng de nervi”, ne-a spus  Laurențiu.

Click! a aflat de ce sunt cozile imense la DRPCIV.

”Au crescut vânzările la autoturisme, iar Programul Rabla a început mai târziu. Cine vrea să înscrie un autoturism trebuie să vină de trei ori: să-l radieze, să depună actele de înatriculare și apoi să ridice numerele. Doar la depuneri acte sunt câte 700-800 de persoane pe zi, la permise alte 300 și la eliberare 700. Fără pașapoarte, examene auto. Apoi s-a modificat Ordonanța 41, prin care s-a eliminat certificarea de la RAR. Toți vin direct aici. Mai sunt și românii care locuiesc în străinătate și vin în perioada vacanței în țară ca să-și preschimbe permisul, pașaportul. Cozi ca acum n-am văzut niciodată de când lucrez aici”, ne-a declarat comisarul- șef Sofian Dinu.

Cei care se aflau azi dimineață în față erau veniți de la ora 5.30, deși programul a început la ora 8.00
Cei care se aflau azi dimineață în față erau veniți de la ora 5.30, deși programul a început la ora 8.00

Acesta ne-a precizat faptul că se fac angajări masive și că au venit deja șase noi colegi, iar zilele următoare sunt programați să înceapă lucru alții.

În prezent, doar pe București sunt în jur de 84 de salariați, dintre care 29 lucrează cu publicul.

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor se află pe Șos. Pipera nr.49, sector 2
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor se află pe Șos. Pipera nr.49, sector 2

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net