De duminică, 400 de puşcăriaşi ar putea fi liberi

Ultima actualizare:

    Deţinuţi
Deţinuţi

Circa 400 de deţinuţi ar putea fi liberi chiar de duminică. Ei pot beneficia de intrarea în vigoare a noului Cod Penal, de la 1 februarie, întrucât îndeplinesc condiţiile necesare.

Jumătate dintre aceştia au făcut deja cereri de eliberare, scrie Mediafax. Din închisori nu iese orice condamnat, în nici un caz recidiviştii, ci doar cei care primesc avizul unor comisii.

Acestea au analizat până acum circa 31.000 de dosare. De la caz la caz, se va putea lua măsura reducerii pedepsei sau a înlocuirii pedepsei închisorii. Primul care a beneficiat de noul Cod a fost un tânăr de 16 ani care va ieşi din închisoare şi va merge la reeducare.

Noul Cod Penal introduce instituţia zilelor-amendă, arestarea la domiciliu, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum şi eliminarea pedepselor pentru minori şi înlocuirea cu măsuri educative. Mai prevede micşorarea unor pedepse. De pildă, furtul şi înşelăciunea, care până acum erau pedepsite cu până la 12 ani, vor fi încadrate până la 3 ani de închisoare.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net