De la agonie la extaz: copil găsit după 12 ore în pădure

Ultima actualizare:

    Tatăl, în al nouălea cer:  după 12 ore, îşi poate ţine  din nou puştiul în braţe.  Din imagine nu putea lipsi  jandarmul care l-a găsit pe băieţel
Tatăl, în al nouălea cer: după 12 ore, îşi poate ţine din nou puştiul în braţe. Din imagine nu putea lipsi jandarmul care l-a găsit pe băieţel

Disperare, suspans şi fericire – iată ingredientele unui episod care a ţinut cu sufletul la gură staţiunea Geoagiu Băi din Hunedoara. Duminică, la prânz, Rareş, în vârstă de doi ani şi nouă luni, a plecat de lângă bunica lui, din sala de mese a motelului. Pe băieţel parcă l-a înghiţit pământul, iar familia a ajuns în pragul deznădejdii. Miracolul s-a produs 12 ore mai târziu, când copilul a fost găsit culcat pe iarbă, într-o pădure, la 2,5 kilometri de motel.

Micuţul Rareş, fiul unei familii din Gorj care venise în concediu la Geoagiu Băi, a pus pe jar întreaga staţiune. Copilul a plecat duminică de sub ochii bunicii, în timpul mesei de prânz la restaurantul motelului. Femeia a fost şocată când a constatat că puştiul e de negăsit şi a anunţat Poliţia. Imediat, mai multe echipaje de poliţişti şi de jandarmi au început să scotocească staţiunea şi împrejurimile. De asemenea, au fost aduşi la Geoagiu câini dresaţi special. Până la căderea nopţii, nimeni nu a dat însă de urma lui Rareş. Prinşi în ghearele disperării, părinţii plângeau în faţa motelului, rugându-se fierbinte pentru găsirea copilului.

Detaliul salvator a apărut spre seară, după ce au fost urmărite înregistrările surprinse de camerele video ale unui motel învecinat. Imaginile l-au arătat pe copil îndreptându-se spre pădurea de pe un deal. Prin urmare, autorităţile, localnicii şi turiştii au format echipe care s-au răspândit în pădurea deasă. Spre ora unu dimineaţa, o tânără din Sibiu a observat una dintre sandalele albastre ale puştiului, pe marginea unei prăpastii. La ora 1.35, miracolul s-a produs: un jandarm l-a găsit pe Rareş culcat. „Copilul era aşezat în iarbă. În momentul în care am aprins lanterna, el şi-a ridicat capul. Nu era speriat, dar a strigat: „Tati, mami!”. Era bine, nu avea zgârieturi”, a povestit jandarmul. Emoţiile i-au copleşit pe părinţi, care au trecut de la agonie la extaz. „Mulţumesc tuturor. Sper ca toată lumea să aibă norocul nostru”, a spus, cu vocea gâtuită de emoţii, Gheorghe Cherciu, tatăl minorului. 

Rareş le-a povestit părinţilor săi că i-a fost teamă de copaci şi de noapte. După ce a fost găsit, puştiul a mâncat bine şi, apoi, a plecat cu familia spre satul Stânceşti, din Gorj.

Orele treceau  şi părintele  lui Rareş era  deznădăjduit
Orele treceau şi părintele lui Rareş era deznădăjduit

Jandarmii au folosit,  în timpul căutărilor,  câini special dresaţi
Jandarmii au folosit, în timpul căutărilor, câini special dresaţi

Una dintre sandale,  descoperită  de o turistă,  semn că micuţul  era pe aproape
Una dintre sandale, descoperită de o turistă, semn că micuţul era pe aproape

Fetiţă descoperită de un ciobănesc german

Şi o fetiţă în vârstă de numai doi ani şi patru luni din Bihor  avut în weekend un înger păzitor. Copila a dispărut sâmbătă seară, din grădina bunicilor săi, în comuna Sârbi. Zeci de poliţişti şi jandarmi s-au mobilizat pentru a o salva. După trei ore de căutări, micuţa a fost găsită teafără, la patru kilometri de casă. Eroul s-a numit Gom, un ciobănesc german aparţinând Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor. Câinele de urmă a descoperit-o pe copilă la marginea comunei. (Claudia Bonchiş)

Materialul complet pe adevarul.ro.

Bebeluş salvat din apele Lacului Herăstrău

Un miracol a avut loc şi ieri, în Parcul Herăstrău din Capitală. Potrivit Mediafax, un bebeluş de nouă luni a căzut în lac, după ce bunica sa a scăpat căruciorul în apă. Incidentul s-a petrecut în zona restaurantelor situate în apropiere de Ambasada Chinei. Din fericire, un agent de pază a scos copilul din apele lacului, iar un echipaj SMURD l-a transportat de urgenţă la Spitalul “Grigore Alexandrescu”. El a fost stabilizat și internat la Terapie Intensivă, medicii făcând investigaţii pentru a vedea cât de afectaţi îi sunt plămânii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net