«De la lună la lună, cumpărăm tot mai puţin»

Ultima actualizare:

    Dana Negulici spune că îşi chiverniseşte cu greu banii de la un salariu la altul
Dana Negulici spune că îşi chiverniseşte cu greu banii de la un salariu la altul

E oficial! În loc să crească, aşa cum ni se tot spune de ceva vreme, a scăzut. E vorba de salariu. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna august de 2.364 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 27 de lei.

„Ce glumă proastă! De mai bine de un an, ni se promit salarii mărite. De fapt, în unele cazuri, dublate şi chiar triplate. Eu pot să vă spun că, cel puţin deocamdată, n-am simţit nimic în portofel. Acum, aflu că salariul a scăzut în august. Eu sunt bugetar şi tot aştept ca promisiunile politicienilor să se vadă şi la mine în portofel. Până acum, doar ne-au dus cu zăhărelul”, ne-a spus, cu amărăciune, Cosmin Brad, în vârstă de 43 de ani, din Bucureşti.

Cifrele arată clar că salariul mediu nominal net a scăzut, în luna august, cu 1%, în domenii precum educaţia, sănătatea şi asistenţa socială. Asta înseamnă că a fost mai mic faţă de luna precedentă cu 27 de lei. Poate pentru unii e un mizilic. Pentru alţii, însă, reprezintă 27 de franzele. Deci, contează!„Pentru mine şi familia mea contează fiecare leuţ, pentru că avem banii număraţi, cum se spune. După ce plătim toate facturile, ne împărţim banii  pe săptămâni. Ce poţi să faci cu 2.300 de lei ai mei şi cu 2.400 de lei ai soţului, când ai de crescut doi copii şi de ţinut o casă?”, se întreabă Mioara Avram, de 54 de ani, din Capitală.

simeon stalpnicul png

La rândul său, Dana Negulici (45 de ani) mărturiseşte, cu tristeţe, că sunt tot mai greu de împărţit banii: „De la lună la lună, cumpărăm tot mai puţin, adică sacoşele de cumpărături sunt tot mai goale, dar banii cheltuiţi sunt tot mai mulţi. Nici nu ştim ce jonglerii să mai facem ca să ne ajungă banii de la un salariu la altul”.

simeon stalpnicul png

Nici pensionarii n-o duc mai bine. Din contră! Marin Colceag (74 de ani) spune că, de când se tot anunţă majorări de salarii, au crescut şi preţurile. „Parcă au luat-o razna toate. Au crescut preţurile peste tot, înainte să le majoreze oamenilor lefurile. Nu ştiu ce-o să ne facem la iarnă, când o să vină şi întreţinerea mare. Ne e foarte greu! Am o amărâtă de pensie, de 1.000 de lei”, a spus bărbatul.

În timp ce în unele sectoare salariul a scăzut în august, în administraţia publică a crescut uşor, respectiv cu 0,7%, comparativ cu luna precedentă. De asemenea, datele INS arată că valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), 5.930 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.406 lei).

simeon stalpnicul png

Iată care sunt salariile medii nete!

Agricultură    2.364 leiIndustria extractivă    3.673 leiIndustria prelucrătoare    2.116 leiConstrucţii     1.746 leiComerţ    2.094 leiTransport    2.304 leiHoteluri şi restaurante    1.406 leiFinanţe / asigurări    4.204 leiTranzacţii imobiliare    2.084 leiŞtiinţă    3.275 leiAdministraţie publică    3.833 leiÎnvăţământ    2.211 leiSănătate şi asistenţă socială    2.666 lei

image
image
image
image
image
image
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net