Declarat mort de familie, un bărbatul din Iași nu poate dovedi că trăieşte. Așteaptă încă decizia autorităților

Ultima actualizare:
În mormântul  ieşeanului se află un cadavru  găsit în apele Jijiei
În mormântul ieşeanului se află un cadavru găsit în apele Jijiei

Birocraţie fără limite! Gabriel Luca, bărbatul în vârstă de 51 de ani care s-a întors acasă la o săptămână după ce mama sa credea că-l înmormântase, încearcă încă să demonstreze că, din punct de vedere oficial, este viu. El s-a adresat instanţei, pentru a anula certificatul de deces şi pentru a obţine documentele de identitate.

A fost declarat mort din greşeală, a fost înmormântat la cimitir şi i s-a făcut parastas, dar el s-a întors acasă viu şi nevătămat! Cererea lui Gabriel Luca, „mortul viu”, de a anula certificatul de deces a fost înregistrată la Judecătoria Răducăneni (Iaşi). Deşi ar trebui să fie o simplă formalitate, primul termen al procesului nu a fost încă stabilit, scrie adevarul.ro. După ce autorităţile s-au grăbit să-l declare mort, Gabriel Luca mai are de aşteptat până să revină în lumea celor vii şi din punct de vedere al actelor. 

Coşmarul bărbatului din comuna ieşeană Costuleni a început în luna octombrie 2020, când a plecat la muncă departe de casă, fără să anunţe pe nimeni. După patru zile, îngrijorată, mama sa l-a declarat dispărut la Poliţie. La o lună de la dispariţie, autorităţile au descoperit un cadavru în Jijia, afluent al râului Prut, iar familia a fost întrebată dacă mortul ar putea fi Gabriel. „Le-am spus că, după faţă, este fiul meu, dar nu şi după straie. Era îmbrăcat în culori ţigăneşti. Apoi am luat mortul acasă. L-am înmormântat, i-am purtat slujbele”, povestea mama bărbatului. Pe 10 decembrie, trupul neînsufleţit găsit în apele Jijiei a fost înhumat, scrie adevarul.ro. Din acel moment şi până pe 18 decembrie, membrii familiei lui Gabriel Luca l-au jelit pe fiul lor. Câteva zile mai târziu, pe 18 decembrie, mama pensionară a lui Gabriel Luca a avut parte de o surpriză imensă. Fiul ei a apărut viu şi nevătămat la poarta casei, iar femeia a trecut printr-o spaimă care putea să-i provoace decesul. 


    În mormântul  ieşeanului se află un cadavru  găsit în apele Jijiei
În mormântul ieşeanului se află un cadavru găsit în apele Jijiei

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net