Un adevărat dezastru a avut loc în Neamţ. Un microbuz care transporta muncitori s-a răsturant în râul Bistriţa, doar unul din cei 10 pasageri reuşind să scape cu viaţă. Tânărul de 22 de ani a reuşit să iasă singur din microbuz şi a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale. Suferă răni minore şi a putut povesti clipele de groază prin care a trecut.


Tânărul a reuţit să iasă din maşină după ce a spart parbrizul cu piciorul. Bărbatul a reuşit să părăsească vehiculul înainte ca acesta să se scufunde complet. 

„Eu dormeam şi deodată am ajuns în apă şi am văzut că e spart geamul (parbrizul n.n.) şi am tras de el şi am ieşit afară. În maşină mai erau fratele meu şi cumnatul”, afirmă tânărul, potrivit Adevărul. „În momentul în care a ajuns apa, am dat cu piciorul, prin geamul din parbriz, care era putin crapat și am ieșit”, povestește tânărul.

Vă reaminitm faptul că pompierii au primit un apel telefonic prin care li se cerea intervenţia în noapte de miercuri spre joi, după ce un microbuz în care se aflau 10 persoane a căzut în râul Bistriţa. Cauza accidentului a fost explodarea unui pneu, care l-a făcut pe şofer să piardă complet controlul volanului. 

Victimele accidentului locuiesc în comuna Săvineşti. Oamenii se ocupau cu munca la pădure. Vara mergeau la cules de ciuperci, de fructe de pădure, primăvara mergeau la activităţi de plantări, replantări. Microbuzul cu care se întorceau acasă era al unuia din familia acestor oameni. Ştiu maşina, am mai văzut-o prin comună şi acum am recunoscut-o după imagini", a declarat Daniel Horciu, primarul comunei Săvineşti, relatează Adevărul. 
În maşină, o autoutilitară de marfă în care fuseseră montate banchete din lemn, se aflau muncitori care lucrau în zona Aradului şi care se întorceau acasă, la Piatra Neamţ, de sărbători.

 
 
Loading...