Declarații șocante ale unui medic ATI: „Și eu am omorât oameni!”

Ultima actualizare:

    De la începutul pandemiei, la ATI Sibiu au fost internați 570 de pacienți. 397 dintre ei au murit
De la începutul pandemiei, la ATI Sibiu au fost internați 570 de pacienți. 397 dintre ei au murit

Este anchetă la Spitalul Județean din Sibiu după ce o fostă asistentă a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre modul în care erau tratați bolnavii de COVID internați la terapie intensivă. Sub protecția anonimatului, femeia a povestit că pacienții erau sedați în exces și legați de paturi. Mulți dintre ei au murit. Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor, iar ministrul Sănătății a trimis la Sibiu Corpul de Control.

Femeia care a lucrat în secția ATI face acuzații extrem de grave. A povestit pentru publicația online Turnul Sfatului că pacienții care ajungeau la ATI erau sedați încă din primele ore, indiferent dacă erau sau nu intubați. Angajații erau interesați să-i țină pe bolnavi sedați, imobilizați și inconștienți pentru a avea liniște. „Mult mai ușor să omori omul, să-l treci pe sedare, atunci nu-ți mai cere nici apă, nici mâncare, nici nu mai spune că-l dor oasele, capul. Interesul era să-i sedăm, să avem liniște și pace. Se făcea și tratamentul anti covid, dar primul lucru, obiectiv, era sedarea. Se aștepta să se dea startul de medicul rezident ca să-l sedăm. De ce? Dacă s-a agitat o bunică, e îi e foame, sete. A, e bunica agitată, păi să o sedăm! Dar pe un om cu insuficiență respiratorie dacă îl sedezi, moare. Pentru că în insuficiență respiratorie nu se dă de dormit și seara. Se face terapie. Se face oxigeno-terapie. Cum îți explici că vine din spital un caz, o doamnă operată, cu ciroză hepatică. S-au gândit să o ducă în modular, să mai moară unu de Covid. Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare”, a declarat fosta angajată.

Ea a dat exemplul unor pacienți care au primit doze mari de sedare. În momentul în care dădeau semne că se trezesc, erau din nou adormiți. Nimeni nu verifica dacă pacienții ar fi putut respira singuri. În scurt timp, oamenii se stingeau. „Am văzut cum se omoară oameni prin sedare. Mergeau seringile automate. N-am văzut să-și revină nimeni. Lăsam pacientul bine și a doua zi nu-l mai găseam. Mi se spunea că a fost agitat, l-au sedat și a făcut stop, l-au resuscitat, dar, din păcate...”, a adăugat un alt fost angajat, citat de Digi24.

Pacienții erau legați de pat

De asemenea, ambii asistenți au declarat că pacienții sunt efectiv legați de pat, de mâini și de picioare, pentru a nu se agita. Conform PRO TV, afirmația a fost probată cu fotografii în care se văd mâinile cu pielea ruptă din cauza feșei cu care au fost legați. Supuși acestor tratamente erau mai mult oamenii care nu aveau aparținători și nimeni nu întreba de soarta lor. De altfel, nimeni nu răspundea la telefonul pentru aparținători. „M-am nimerit exat la anumite ore când trebuia să sune aparținătorii și nu era nimeni acolo. Se plasa telefonul de la unul la altul, nu putem să vă spunem, eu sunt registratoarea, doama doctor nu e aici, niciodată nu era doctorul în modular”, mai spune fost asistentă.

S-a deschis dosar penal pentru omor

Toate aceste declarații au declanșat un val de reacții. Conducerea spitalului a anunțat că va demara o anchetă, iar ministrul Sănătății a spus că va trimite Corpul de Control și Inspecția Sanitară de Stat la Sibiu. „Este absolut șocant! Vom încerca să vedem ce s-a întâmplat acolo, lucrurile trebuie verificate”, a declarat Vlad Voiculescu. Pe fir au intrat și procurorii, care au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de omor.

Sedarea și imobilizarea pacienților, necesare – spun medicii

Călin Cipăian, director medical la Spitalul Județean Sibiu, a ținut să precizeze pentru Digi24 că sedarea este necesară în cazul pacienților intubați pentru a suporta ventilarea mecanică. „Contenția (n.r. imobilizarea) pacienților se face prin protocol. Este reglementat printr-o lege a sănătății mintale adaptat situației de la noi. Se face doar când pacientul se pune la risc prin agitația care o prezintă. Nu uitați că un pacient care are tuburi, sondă va simți un disconfort și va încerca să smulgă aceste lucruri punându-și în pericol viață. În jurul pacientului sunt tot felul de dispozitive medicale, multe legate la gaze, aparate. E evident că se poate expune la risc pacientul”. „Legarea de pat a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă la pacienții agitați până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creșterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacții adverse amenințătoare de viață”, a declarat printr-un comunicat și șeful secției ATI de la Spitalul Județean Sibiu, Mihai Sava.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net