Deputatul Cătălin Croitoru locuieşte într-o vilă ANL

Ultima actualizare:
Şi la apartamentul din Băneasa are datorii la întreţinere
Şi la apartamentul din Băneasa are datorii la întreţinere

Un apartament de 90 de mp în Capitală, plus un petic de pământ pe undeva prin Baloteşti - Ilfov. Asta ar fi, în varianta oficială, averea lui Cătălin Croitoru, fost sindicalist în Învăţământ, acum deputat.

Bugetarul, cu venituri limitate şi credite la bănci, a realizat însă „grozăvii" la care alţii, mult mai înstăriţi, nici nu ar îndrăzni să viseze.

Click! v-a prezentat, în ediţia de ieri, palatele din Domneşti - Ilfov, pe care Croitoru „le-a oferit cadou" fiilor săi.

Este vorba de două vile, după modelul vechilor conace brâncoveneşti, pentru care deputatul a trebuit să scoată din buzunare nu mai puţin de 600.000 de euro.

Nu locuieşte acolo, e drept, dar nici în apartamentul situat pe bulevardul Aerogării, din cartierul Băneasa, pe care îl deţine în acte soţia sa, Simina Croitoru.

Ca orice sindicalist de calibru, şi deputat ce se află, Cătălin Croitoru şi-a stabilit domiciliul într-o altă vilă, de data aceasta construită de ANL pe malul lacului Griviţa, în zona Bucureştii Noi - Dămăroaia.

Construirea acestui cartier în 2003, când Croitoru era deja sindicalist de renume, s-a făcut în mare secret.

În 2007, Corpul de Control al Guvernului (CCG) a demarat un control asupra modului în care au fost construite şi repartizate vilele ANL din nordul Bucureştiului, deoarece instituţia de stat nu a derulat un program publicitar pentru acest proiect.

Oricum, în cartierul respectiv şi-au luat vile demnitari PSD: Miron Mitrea, pe numele mamei sale, Victor Opaschi, fost consilier prezidential al lui Ion Iliescu, a luat casa pe numele fiului, Aida Bejenaru - garda de corp a lui Adrian Năstase, senatorul PSD Alexandru Athanasiu şi mulţi alţii, scria Cotidianul la acea vreme.

Aşa a intrat şi Cătălin Croitoru în posesia unei vile de lux, cea cu numărul 81, cel mai probabil pe numele unuia dintre fii.

Casele, deşi au fost cumpărate cu preţuri modice de 30-50.000 de euro, ele sunt evaluate acum la circa 400.000 de euro.

Vila din Bucureştii Noi, ca şi cele din Domneşti, pe numele fiilor

Deşi nu figurează pe declaraţiile de avere ale nici unuia dintre soţii Croitoru, vila de pe marginea lacului Griviţa, construită de ANL, este domiciliul actual al familiei deputatului.

Reporterii Click! au fost la faţa locului şi au aflat detalii chiar de la paznicul complexului:

„Domnul Croitoru a plecat, împreună cu soţia, acum câteva minute.

Eu zic să nu-i aşteptaţi, că-s mai tot timpul plecaţi şi s-ar putea să se întoarcă târziu".

Click! v-a prezentat vilele de lux pe care Croitoru le-a cumpărat la Domneşti pe numele fiilor săi

În declaraţia de avere apare doar un apartament

Deputatul Croitoru „uită" frecvent să-şi achite întreţinerea şi a acumulat, în timp, datorii la administraţie de sute de milioane.

simeon stalpnicul png

Click! v-a arătat că fostul sindicalist are de achitat 25.000 de lei administraţiei ansamblului „Curtea Domnească", din localitatea ilfoveană Domneşti, pentru servicii de întreţinere şi utilităţi.

Croitoru are, însă, întârzieri la plata utilităţilor chiar şi pentru apartamentul din Băneasa, singurul care apare în declaraţia de avere.

Cei drept, sume cu mult mai mici: în luna iulie, avea restanţe la întreţinere de 275 de lei.

Şi la apartamentul din Băneasa are datorii la întreţinere


    Şi la apartamentul din Băneasa are datorii la întreţinere
Şi la apartamentul din Băneasa are datorii la întreţinere

Mai citeşte:

Uite ce vile şi-au tras din ajutorul social!

Uite ce palate au ţiganii din Sadova! Acum se plâng că nu mai au ajutor social! FOTO

Iată ce vilă şi-au tras Bahmu şi Prigoană! - FOTO

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net