Destin cumplit al unei familii din Bihor. Cinci copii răniți în accidente rutiere

Ultima actualizare:

    Patru surori au fost rănite sâmbătă (28 iulie) în Oradea, iar un frățior al lor este în comă de approape un anFOTO: bihon.ro
Patru surori au fost rănite sâmbătă (28 iulie) în Oradea, iar un frățior al lor este în comă de approape un anFOTO: bihon.ro

Cinci din cei șase copii ai unei familii din Bihor sunt răniți în accidente rutiere. Una din cele patru surori izbite de o mașină, sâmbătă (28 iulie), în centrul orașului Oradea, a pierdut un picior, iar celelalte fete sunt în spital. Trist este că ele mai au un frate, tot victimă a unui accident rutier, aflat în comă de aproape un an.

O mamă este prăbușită de durere, după ce cinci din copiii ei au fost răniți în accidente rutiere. Patru surori au ajuns la spital sâmbătă 28 iulie, după ce un șofer inconștient, în vârstă de 20 de ani, le-a lovit în plin, deși copilele se aflau pe trotuar. Fetele au fost într-o excursie și așteptau în centrul orașul pe fratale mai mare ca să le conducă acasă când o mașină înmatriculată în Polonia le-a izbit cu putere.

Impactul a fost atât de puternic, încât două dintre fete au fost târâte câțiva metri sub mașină, de unde au fost scoase de pompierii de la descarcerare. Din nefericire, medicii au fost nevoiți să-i amputeze gamba stângă uneia dintre ele. Trist este că fetele mai au un frate, tot victimă a unui accident rutier, aflat în comă de aproape un an. Două dintre fete au rămas prinse sub autoturism, cea mai mică (8 ani) și cea mai mare (20 de ani). 

Tânăra de 20 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral minor și o contuzie toracică, sora de 12 ani o amputare totală de gambă, fetița de 8 ani traumatism cranio-cerebral, cranio-facial și escoriații, iar minora de 14 ani un traumatism cranio cerebral minor și escoriații multiple.

Pentru a proteja șoferul de furia martorilor, polițiștii l-au băgat pe acesta în sediul Poliției Rutiere. Tânărul șofer a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ. Potrivit polițiștilor, acesta are permis de conducere eliberat de autoritățile din România în cursul anului 2017, scrie bihon.ro. Șoferul a fost reținut 24 de ore, apoi eliberat, scrie presa locală.

Românii sar în ajutorul celor patru surori rănite

La inițiativa maiorului ISU Crișana, Camelia Roșca, bihorenii, și nu numai, pot întinde o mână de ajutor celor patru fete rănite grav într-un accident rutier produs sâmbătă, 28 iulie, în Oradea, scrie bihon.ro. Acesta a contactat-o pe sora cea mare, Denisa Toma și a convins-o să ceară ajutor. ”Sunt Denisa Toma, una dintre victimele accidentului. Postez contul în care se pot face donații, dacă doriți să ne ajutați . Vă mulțumesc!”

Nume: Toma Alex – Catalin (numele fratelui)

EUR: RO83BTRLEURCRT0428228401

RON: RO36BTRLRONCRT0428228401

Conturile sunt deschise la Banca Transilvania.

Blestemul accidentelor din familia Toma

Cele patru fete provin dintr-o familie din localitatea bihoreană Sălard. Acestea mai un frate care a fost victima unui accident rutier, iar de la sfârșitul anului trecut este în comă.

În septembrie anul trecut, Alex, de 9 ani, a vrut să traverseze strada ca să ajungă acasă, după școală. Nu era pe trecerea de pietroni. A fost lovit  în plin de o mașină și rănit puternic la cap. A fost operat la Spitalul Județean și a stat aproape o lună la terapie intensivă. Apoi, a fost transferat la Pediatrie pentru recuperare. Dar nu a apucat să stea prea mult. În ianuarie 2018, Alex a fost dat externat din spital, deși era în stare foarte gravă. Mai mult, cei din conducerea spitalului susțin că legea îi obligă să le ceară bani părinților pentru spitalizare, pe motiv că accidentul s-ar fi produs din cauza băiatului, scrie bihon.ro. O comisie de 9 medici din spital a decis că băiatul nu mai poate sta internat. Așa că părinții l-au luat acasă. Mai mult, li s-au pus în brațe facturi de mii de lei pentru tratamentul de până atunci al copilului.

image
image
image
image
image
image
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net