DIICOT a capturat membrii unei grupări violente specializate în furturi din locuinţe de lux

Ultima actualizare:

    Mascații au intervenit în forță pentru reținerea hoților
Mascații au intervenit în forță pentru reținerea hoților

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism împreună cu ofiţeri din cadrul IPJ Timiş au descins miercuri la 45 de adrese de pe raza judeţelor Timiş şi Arad în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea celei mai violente grupări de hoți de locuințe care a acționat în ultimii 27 de ani în vestul României. Potrivit news.ro, este vorba de un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de furt calificat cu consecinţe deosebit de grav, ai cărui membri sunt acuzaţi şi de tentativă la omor calificat. În urmă cu câteva zile, pentru a scăpa de Poliție, aceștia au mers cu mașinile ca în filme pe contrasens, direct spre o mașină a forțelor de ordine, silind șoferul acesteia de frică să iasă în décor cu vehiculul

"Începând cu anul 2013, suspecţii s-au constituit şi au acţionat coordonat în cadrul unui grup infracţional organizat, având ca preocupare săvârşirea unor furturi de lux în zona de vest a ţării, în dauna mai multor persoane fizice şi juridice. Suspecţii acţionau în mod foarte precaut şi dădeau dovadă de o înaltă calificare în activitatea infracţională desfăşurată, premeditând cu atenţie fiecare faptă. Astfel, anterior demarării activităţii, membrii grupării strângeau informaţii detaliate cu privire la locaţiile vizate şi persoanele păgubite, atât prin monitorizări şi filaje repetate ale locaţiilor, cât şi prin atragerea unor persoane din anturajul proprietarilor sau care aveau acces în locaţiile vizate", se arată într-un comunicat al  DIICIOT.

Gruparea acționa doar la ponturi și se concentra asupra unor imobile în care aveau certitudinea că sunt depozitate sume mari de bani (de ordinul zecilor şi sutelor de mii de euro) sau obiecte de mare valoare (bijuterii, lingouri de aur). Modul de acțiune includea intrarea prin efracţie şi sustragerea seifurilor în care erau depozitate sumele de bani sau bunurile vizate..

Membrii grupării lucrau ca în cele mai șocante și palpitante producții cinematografice: dezafectau înainte de lovitură sistemele de alarmă ale locaţiilor, existând şi situaţii când suspecţii au pătruns în locaţiile vizate din alte spaţii învecinate. De asemenea, pentru a evita orice posibilă depistare a lor, suspecţii sustrăgeau şi unităţile de stocare a înregistrărilor video de pe camerele de supraveghere a incintelor.

”Suspecţii acţionau purtând cagule şi mănuşi, iar pentru a înlătura riscul depistării oricărei urme biologice la locul faptei, imediat după sustragerea seifurilor, pulverizau spumă mecanică prin folosirea unor extinctoare. Deplasările la locul faptei se realizau cu autoturisme pe care erau aplicate numere străine sau false de înmatriculare, uneori sustrase de pe alte autoturisme", precizează DIICOT.

"În noaptea de 12/13.02.2017 suspecții au sustras mai multe case de bani din incinta mai multor localuri aparţinând unor societăţi cu profil de activitate “pariuri sportive” de pe raza judeţului Arad", informează DIICOT, despre ultimele lovituri ale bandei.

Membrii grupării au dat dovadă de un incredibil sânge rece astfel încât, într-o noapte, când au fost surprinși și urmăriți de poliție și s-a încercat blocarea autovehiculului în care se deplasau au reușit să sperie șoferul mașinii forțelor de ordine.

"Pentru a-şi asigura scăparea, suspecţii au accelerat pe contrasens, înspre autoturismul de poliţie care încerca blocarea acestora, determinându-l pe agentul de poliţie aflat la volan să efectueze o manevră bruscă de evitare a impactului, cu consecinţa ieşirii în decor şi a punerii în pericol a vieţii acestuia", menţionează comunicatul DIICOT

image
image
image
image
image
image
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
image
actualitate.net
image
actualitate.net