Dimineaţă, la biserică, după-amiază, hai la peşte!

Ultima actualizare:

    Slujba şi pelerinajul  de Florii, la Catedrala  Mitropolitană din  Bucureşti, a adunat  mii de credincioşi
Slujba şi pelerinajul de Florii, la Catedrala Mitropolitană din Bucureşti, a adunat mii de credincioşi

Zi de mare sărbătoare. Credincioşii catolici şi protestanţi au sărbătorit iduminică Învierea Domnului – Paştele, iar creştinii ortodocşi au celebrat Floriile, care marchează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim.

Bisericile au fot arhipline de credincioşi veniţi cu flori sau ramuri de salcie la liturghie. De la biserică, bucureştenii s-au îndreptat spre târgurile de Florii unde vedeta a fost peştele. Cei mai mulţi au venit la cel organizat în Parcul ”Lia Manoliu” unde grătarele sfârâiau încă de la primele ore. “Am vândut deja aproape 50 de litri de borş de peşte şi va fi gata imediat şi oala a doua. Au venit oamenii de dimineaţă şi au dat târcoale pe la tarabele cu peşte pe grătar, prăjit, în saramură. Au ales din toate câte puţin, de poftă. Mulţi au luat şi pentru acasă”, ne-a spus bucătarul Aurel.

“Respectăm tradiţia şi de Florii mâncăm peşte. Am luat pentru acasă hamsii, crap şi scrumbie, borş de peşte. Miroase atât de bine că abia aştept să ajung acasă să mâncăm. Toată familia mă aşteaptă şi mi-au dat deja telefoane să mă grăbesc şi să nu uit să iau mujdei, ardei iute şi lămâie”, ne-a spus Nicu Arsene, un pensionar simpatic, încărcat de pachete.

Petrecere mare şi pe malul Lacului Căldăruşani. Borş de peşte, saramură de crap şi scrumbie la grătar. Acesta a fost meniul de vis, de ieri, al petrecerii de Florii organizate pe malul Lacului Căldăruşani pentru iubitorii de aer curat şi peşte. Festivalul de Florii a adus laolaltă gurmanzi şi simpli curioşi care au vrut să iasă din casă cu ocazia Sărbătorii de Florii, unul dintre cele mai mari evenimente ale anului în lumea creştină.Totul gratuit organizat de proprietarii lacului pentru toţi cei care vor să se simtă bine. Drumul spre lacul de peste 400 de ha îl puteai găsi ieri uşor pentru că te călăuzea mirosul de grătar şi mâncare bună.

”Pentru primul fel am pregătit un borş de peşte dintr-un somn de 30 kg, au ieşit aproape 200 de porţii. Felul doi este o saramură de crap din 23 de peşti care au avut între trei şi patru kilograme. Felul trei scrumbie la grătar, am curăţat cam 150 de peşti”, povesteşte Silvian Scornea, unul dintre cei care au muncit la pregătirea preparatelor. Pentru că la sindrofie s-au strecurat şi dependenţi de alt fel de carne, la proţap au fost pregătiţi mai mulţi berbeci sau porci.

Petrecerea a început la ora 9.00 şi s-a terminat la ora 21.00, când mulţi dintre cheflii de abia se mai puteau mişca. Felurile au fost servite din două în două ore, începând cu ora 12.00, iar unii comeseni au cedat pe “traseu”, pe motiv de saturaţie. Trei bucătari au muncit pentru ca lumea să fie mulţumită şi sătulă. Cum mâncarea bună nu merge fără udătură, recunoaştem că la chiolhan au fost prezente numeroase butoaie cu bere şi vin. “Festivalul de Florii are tradiţie la Căldăruşani. Facem această petrecere de Florii de ceva timp şi oricine a vrut să vină a fost binevenit, căci are balta peşte”, ne-a spus unul dintre actionarii bălţii, Mircea Grinzeanu.  

Klaus Iohannis, împreună cu soția la slujba de Paște

Familia Iohannis petrece Paștele acasă, la Sibiu. Președintele a sosit ieri dimineață, împreună cu soția sa, la biserica Sfânta Treime din Sibiu pentru slujba de Paște. Președintele a transmis un mesaj: ”Vă doresc «La mulți ani!» creștinilor care sărbătoresc azi Învierea Domnului. Cristos a Înviat! Iar creștinilor care săbătoresc Floriile, le urez Sărbători fericite, sărbători frumoase, iar celor care au ziua onomastică, le urez «La mulți ani!»”. Președintele a făcut urările în română, maghiară și germană. Aproape o sută de oameni l-au așteptat pe președintele Iohannis și pe soția sa, să iasă de la slujba de Paște, duminică, în Piața Mare. 

Klaus Iohannis și Prima Doamnă au salutat mulțimea care i-a aplaudat, cu mesajul „Cristos a înviat!”. Şeful statului este de religie protestantă, dar participă la slujbele de la biserica romano-catolică din Sibiu, având în vedere că soţia sa este greco-catolică. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net