“Doamne, iartă-mă, că-i post!” Chef cu manele într-o fortăreaţă medievală

Ultima actualizare:

    Localnicii dansau de zor, in timp ce sfârâiau grătareleFoto: hunedoaraplus.ro
Localnicii dansau de zor, in timp ce sfârâiau grătareleFoto: hunedoaraplus.ro

Cetatea Mălăieşti, unul dintre cele mai importante monumente istorice din Ţara Haţegului, a devenit locul unde angajaţii primăriei din comuna Sălaşu de Sus au organizat un chef cu manele, striptease, grătare şi alcool. Localnicii s-au lăudat cu cheful de pomină, iar viceprimarul comunei spune că va încerca să spele ruşinea pricinuită „la beţie”.

Locuitorii din Mălăieşti (Hunedoara) au transformat fortăreaţa medievală de la marginea satului într-un loc de petrecere. Cheful de pomină a fost organizat pe 6 aprilie, de ziua Veronicăi Bîrlea, funcţionar al primăriei din comuna Sălaşu de Sus şi custode al Cetăţii Mălăieşti, iar imaginile au fost postate apoi pe internet. Oamenii s-au filmat în timp ce petreceau, unii dezbrăcaţi până la brâu, chiuind şi lăudându-se că îşi trăiesc viaţa. „Doamne, iartă-mă, că-i post! Amin, doamne”, se aud vocile petrecăreţilor, pe fundalul muzicii de petrecere.Viceprimarul Virgil Haitău, care deţine funcţia de şef al administraţiei locale după ce fostul primar Sorin Marica a devenit deputat, spune că va avea o şedinţă cu angajaţii primăriei, pe care îi va întreba dacă este bine ce au făcut. „O să le spun că, dacă vor să ne promovăm imaginea, să o facem într-un mod frumos, nu cu manele şi cu bustul gol”, a explicat Haitău.Vezi video pe adevarul.ro!

image
image
image
image
image
image
paste catolic 2020 papa francisc vatican jpeg
deschidere drum expres oradea jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net