Doctorii și familia lui Mario Iorgulescu au încercat să-l transfere pe tânăr la un spital din Italia

Ultima actualizare:

    Familia lui Mario Iorgulescu l-a transferat în Italia, la două săptămâni de la accidentFoto: Arhiva personală
Familia lui Mario Iorgulescu l-a transferat în Italia, la două săptămâni de la accidentFoto: Arhiva personală

Medicii și familia lui Mario Iorgulescu au încercat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 20 septembrie, să-l transfere pe tânăr de la Spitalul Elias, unde se află de două săptămâni, la o clinică din Italia. Însă, din păcate, acest lucru nu s-a putut realiza, astfel că, el încă se află internat în București.

Însă din cauza unei defecțiuni tehnice a aeronavei, transferul nu a fost posibil, astfel că Mario Iorgulescu se află, sâmbătă dimineață, internat tot în Spitalul Elias din Capitală în continuare.

Conform sursei citate, există recomandarea din partea medicilor ca fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal să fie transferat pentru îngrijiri de specialitate la clinica din Italia.

Mario Iorgulescu era beat și drogat când a provocat accidentul

Mario consumase alcool și cocaină, conform testelor de laborator făcute după accident, iar starea lui de sănătatea se agravase încă din momentul în care fusese internat. Mai mult, în 15 septembrie, medicii anunțau că l-au trecut pe dializă pentru a-l ține în continuare în viață.

Potrivit polițiștilor, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 septembrie, în jurul orei 03.00, un şofer în vârstă de 24 ani, care se deplasa pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani. După impactul puternic, ambele mașini au ieșit de pe carosabil, iar prima din ele a luat foc.În accident a murit șoferul din cel de-al doilea autoturism, iar Mario Iorgulescu, care conducea un bolid de lux, marca Aston Martin, se zbate între viaţă şi moarte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net