Doctoriţa drogată gonea pe contrasens cu 190 km/oră

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Băută şi drogată, noaptea, pe contrasens, cu farurile stinse, cu 190 km/oră. Aşa a condus doctoriţa Iuniana Stanciu de la Ploieşti până aproape de Bucureşti, cu poliţia pe urmele ei. Asta după ce a lovit un agent de circulaţie şi l-a târât pe capotă o sută de metri.

Nu i-a păsat nici măcar de siguranţa ei, d-apoi a celorlaţi participanţi la trafic. Dar, din fericire, în goana ei nebună nu a făcut nici un accident. Totul a început sâmbătă noapte, în jurul orei 2.40, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino din Ploieşti, chiar în faţa sediului Poliţiei municipale. Un agent i-a făcut semn şoferiţei să oprească, pentru control.

Maşina doctoriţei din Focşani a ajuns în curtea Poliţiei Ploieşti

simeon stalpnicul png

Aceasta a încetinit, însă când poliţistul a ajuns în dreptul ei şi a băgat mâna pe geam pentru a lua actele, femeia a pornit în trombă, rănindu-l pe agent la braţ. Poliţistul a fost nevoit să urce pe capotă, iar după aproximativ o sută de metri s-a aruncat de pe autoturism. Oamenii legii au pornit în urmărirea şoferiţei, au reuşit s-o oprească la un moment dat în oraş, însă ea s-a blocat în maşină, spunând că nu se simte bine.

Femeia a fost oprită de un echipaj de poliţie când încerca să iasă de pe autostradă spre Otopeni

simeon stalpnicul png

Cu toate acestea, a reuşit să fugă iarăşi şi să iasă din Ploieşti. Ajunsă pe A3, a stins farurile şi a accelerat Opelul la maximum. Cu 190 km/oră şi pe contrasens, a ajuns până la Otopeni, unde un echipaj de poliţie a reuşit să o oprească. Nici aici nu s-a liniştit, iar pentru că s-a opus total oricărei colaborări, poliţiştii au fost nevoiţi să folosească spray lacrimogen pentru a o scoate din maşină şi apoi au încătuşat-o.

La secţie, nu mică le-a fost mirarea când au văzut cu cine au de-a face. Un medic de familie din Focşani, de 45 de ani, care mai fusese prinsă conducând sub influenţa substanţelor psihotrope, în Vrancea. Din primele analize reiese că şi de data aceasta folosise aceeaşi "reţetă" : alcool şi droguri.

Un agent de circulaţie a fost târât 100 de metri

Poliţistul luat pe capotă de şoferiţa drogată a ajuns la spital pentru îngriiri medicale. Din fericire, nu avea decât o rană superficială la picior şi a fost lăsat să plece acasă, nefiind nevoie de internare. Iată ce a declarat agentul pentru România TV: „Şoferiţa nu a oprit la semnal, m-a acroşat, m-a târât, după care eu am căzut, iar ea şi-a continuat deplasarea. Am fost acroşat pe partea dreaptă, am fost la spital de urgenţă... Am avut mare noroc."

Click!spune

În cursul anului trecut, dr. Iuniana Stanciu a fost cercetată de procurori, în urma unor reclamaţii venite de la mai mulţi medici, că au devenit ţinta unor atacuri injurioase din partea acesteia. Unii dintre ei primeau telefoane la ore târzii din noapte, doctoriţa proferând o serie de înjurii la adresa lor. Până la urmă, procurorii au găsit-o vinovată de calomnie şi insultă, dar Parchetul a decis neînceperea urmăririi penale.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
nasa foto pexels
maxresdefault jpg
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net